«Este visul oricărui pilot»

“Raliul Monte Carlo e visul oricărui pilot. E un raliu legendar! Nu datorită locaţiei, cât provocărilor. Se porneşte de la baza muntelui, unde sunt 10 grade Celsius, se ajunge sus, unde pot fi şi temperaturi negative, după care se ajunge în Monte Carlo. E ca şi când ai trece prin mai multe anotimpuri. Jos e asfaltul curat, sus poate fi polei pe distanţe lungi sau zăpadă. Traseul e cu multe viraje strânse, iar benzile sunt foarte înguste. Sunt campioni mondiali care nu au reuşit să câştige această etapă”, ne-a spus maestrul volanului Titi Aur (foto), fost campion naţional de raliuri, în prezent coordonator al cursurilor de conducere defensivă titiaur.ro.
La Raliul Monte Carlo va mai participa un alt echipaj românesc, format din Marco Tempestini şi Drin Pulpea.

Distracţia costă circa 10.000 €

În afara sumei de înscriere, echipajele româneşti nu vor avea cheltuieli foarte mari, costul ridicându- se la circa 10.000 €. Faţă de alte etape de raliu, cea de la Monte Carlo se desfăşoară doar pe asfalt, deci uzura maşinii e minimă. Mai mult, cursa se are loc în Europa, deci transportul echipei şi al echipamentelor se face relativ uşor.

Urmărește-ne pe Google News