„Pot să vă confirm că şi eu, ca prim-ministru, şi preşedintele ţării am fost ţinuţi la curent tot timpul cu ceea ce se întâmplă, de către ministrul de Interne. Da, era normal să fim amândoi informaţi. A fost informat (Traian Băsescu – n.r.) de către ministrul de Interne cu acordul meu, bineînţeles. Am spus ‘spuneţi-i şi preşedintelui ceea ce se întâmplă’. Dincolo de lucrurile care ne despart, dar totuşi nu era un eveniment obişnuit şi eu le cer miniştrilor mei atunci când sunt lucruri într-adevăr importante că trebuie să îl informeze şi pe preşedinte. Excludeţi în acest moment că este vorba despre Traian Băsescu şi Victor Ponta. Gândiţi-vă la cei doi oameni care conduc. Dl. Rus m-a întrebat şi i-am cerut să îl informeze şi pe preşedinte de ceea ce se întâmplă”, a declarat Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică la România TV.
Şeful Executivului a confirmat, de asemenea, informaţiile apărute cu privire la dialogul telefonic între ministrul de Interne şi Adrian Năstase şi firul evenimentelor petrecute la locuinţa din Zambaccian a fostului prim-ministru.
„Vreau să vă confirm sută la sută cele declarate de ministrul Rus referitor la ce s-a întâmplat azi-noapte în casa din Zambaccian, vă confirm că acel poliţist chiar i-a salvat viaţa lui Adrian Năstase, care chiar a încercat să se sinucidă. Am vrut să vă confirm că am fost informat şi ştiu această desfăşurare a evenimentelor”, a spus premierul Victor Ponta, potrivit Agerpres.
El a precizat că înainte ca ministrul de Interne să îl sune pe Adrian Năstase, au avut o convorbire telefonică. Premierul a reiterat că nu a discutat, miercuri seară, cu Adrian Năstase, dar a precizat că cei doi poliţişti care au ajuns la casa din Zambaccian au fost informaţi că fostul prim-ministru se afla într-o stare depresivă. „Da, din acest motiv acel poliţist nu l-a lăsat singur pe Adrian Năstase”, a mai spus Victor Ponta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro