După instructajul obligatoriu la intrarea în baza militară, când civilii sunt puşi să asculte mai multe tonuri de alarme pentru fiecare situaţie posibilă (atac aerian, invazie, explozii controlate), premierul şi-a prezentat în faţa trupelor discursul.
Nici nu l-a încheiat bine însă, că bombele talibanilor trase cu mortiere (arme de calibru mare sau mijlociu, cu ţeavă scurtă) l-au băgat în sperieţi. Ponta a fost nevoit să fugă în cel mai apropiat buncăr, înconjurat de gărzile de corp, unde a aşteptat cuminte, în spatele zidurilor de apărare din beton, ca alarma să dea semnalul încetării focului.
Ponta nu a fost însă singurul oficial român nevoit să fugă din calea bombelor, ci a fost însoţit de ministrul apărării, Mircea Duşa, şi de cel al internelor, Gabriel Oprea.
«Nimeni nu-şi face iluzii că aici va fi pace»
“Nu noi am fost în pericol, ci militarii prezenţi aici. Probabil că mulţi români se întreabă, o spun de fiecare dată, România este membră NATO şi e un partener sigur. Ei aici ne apără pe noi toţi, cei de acasă. Eu cred că intervenţia statelor în Irak a fost necesară. Sper că 12 ani au lăsat nişte urme bune. Nimeni nu-şi face iluzii că aici va fi pace, dar, sincer, îmi doresc ca sacrificiile să nu fi fost în van. Îmi doresc ca eforturile să fi meritat”, a declarat Victor Ponta, după incident.
Dacă în mod normal cei de la Apărare anunţă public majoritatea incidentelor de acest fel, ieri, atacul nu a fost comentat de nici un fel de reprezentanţi ai armatei.

Viața de film a lui George Pomuț, generalul român care a cumpărat Alaska pentru SUA de la ruși. Cum l-a convins pe țarul Alexandru al III-lea
Recomandări
Viața de film a lui George Pomuț, generalul român care a cumpărat Alaska pentru SUA de la ruși. Cum l-a convins pe țarul Alexandru al III-lea

Trafic de influenţă în biroul şefului Guvernului?

Procurorii DNA spun că baronul de Mehedinţi, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Adrian Duicu, a avut acces la cel mai înalt nivel în cadrul Guvernului, atunci când i-ar fi solicitat ajutorul premierului.
DNA arată, într-un referat în cazul Duicu, că şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, s-a prezentat la Guvern, la solicitarea premierului Victor Ponta, pentru a discuta cu fostul şef al CJ Mehedinţi. Adrian Duicu e arestat pentru trafic de influenţă, instigare la dare de mită, instigare la abuz în serviciu etc.
Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, în Afganistan, că nu l-a chemat niciodată pe şeful Poliţiei la el în birou.

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Libertatea vă urează Paște Fericit! Trimite și tu mesaje de Paște celor dragi în aceste zile de sărbătoare!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Unica.ro
Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Viva.ro
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Marele actor, surprins cu femeile vieții lui. Soția și fiica au aceeași vârstă, 28 de ani, și sunt superbe! El se luptă cu cancerul, ele îl îngrijesc ca pe un rege
Libertateapentrufemei.ro
Marele actor, surprins cu femeile vieții lui. Soția și fiica au aceeași vârstă, 28 de ani, și sunt superbe! El se luptă cu cancerul, ele îl îngrijesc ca pe un rege
Un preot român critică aducerea „luminii sfinte” de la Ierusalim: „Lumina aia bună ajunge la domnii mari, iar copiii noștri primesc lumină proastă”
Adevarul.ro
Un preot român critică aducerea „luminii sfinte” de la Ierusalim: „Lumina aia bună ajunge la domnii mari, iar copiii noștri primesc lumină proastă”
S-au căsătorit în mare secret în Dubai, iar acum s-au DESPĂRȚIT! Vedeta noastră a făcut primele declarații despre divorțul de soțul ei, după aproape un an de căsnicie: „Părea imposibil pentru noi doi...”
Elle.ro

Se știe că Luminița Anghel a vrut să adopte și o fetiță, dar nu a mai putut. Ce i-a spus un călugăr de la Muntele Athos, chiar înainte ca adopția să nu mai aibă loc. Cuvintele lui au marcat-o pe viață

Obiceiul românesc care "s-a lipit" şi de străini. Ce spune un chinez despre micii care au sfârâit pe grătare, la Cernica
Observatornews.ro
Obiceiul românesc care "s-a lipit" şi de străini. Ce spune un chinez despre micii care au sfârâit pe grătare, la Cernica
Horoscop 20 aprilie 2025. Scorpionii sunt chemați să dea dovadă de sinceritate maximă față de ei, în toate evaluările pe care le fac astăzi
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2025. Scorpionii sunt chemați să dea dovadă de sinceritate maximă față de ei, în toate evaluările pe care le fac astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI