„Din păcate, toată aşa zisa ‘sesiune extraordinară’ a Parlamentului este o mascaradă şi un mod brutal de a distrage atenţia oamenilor/ toate temele aruncate sunt simple ‘perdele de fum’. În timp ce presa aleargă prin Parlament să vadă ce mai spune un deputat sau ce articol se mai schimbă, Guvernul Dăncilă rezolvă toate problemele personale ale lui Dragnea prin ordonanţe de urgenţă”, a scris Ponta pe Facebook.

El a anunțat că ”joi va participa la şedinţa de vot final de la Camera Deputaţilor şi va vota cu toată convingerea împotriva tuturor proiectelor ‘băgate’ cu forţa de Dragnea în această sesiune – mascaradă a Parlamentului”.

El a criticat și modul în care Guvernul Dăncilă abuzează de Ordonanțele de Urgență.

”Guvernul „Ponta” a emis 52 de ordonanţe de urgenţă, „deşi avea o majoritate fragilă şi un preşedinte ostil. Până la sfârşitul lunii iunie Guvernul ‘Dăncilă – Dragnea’ a emis deja 57 – şi evident continuă în zilele şi săptămânile următoare”, a spus Ponta.

Potrivit acestuia, deficitele şi datoriile „cresc în ritm galopant”, iar investiţiile şi măsurile de dezvoltare economică „sunt inexistente”.

„Toate resursele şi interesele României sunt vândute în vizitele ‘neoficiale’ făcute de Dragnea/ sărăcia celor care au votat PSD şi au avut încredere că doar acest Partid îi va sprijini în continuare se adânceşte/ cei care au votat în 2016 PSD crezând că va continua modul de guvernare echilibrat din perioada 2012 – 2015 sunt indignaţi de modul în care votul lor a fost manipulat şi deturnat/ Guvernul se împrumută miliarde ca să cumpere liniştea din partea unor jurnalişti lacomi şi a oamenilor naivi – iar nota de plată o să vină din ce în ce mai mare şi va fi plătită de noi toţi (ca şi în 2010)”, a mai scris Ponta.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

În opinia sa, cât timp Ludovic Orban se agaţă de funcţia de „şef al opoziţiei” nu va obţine sprijinul parlamentarilor Pro România, al celor din PSD şi UDMR pentru constituirea unui nou Guvern. „Cred că nici măcar al tuturor celor din PNL şi USR/ din cauza acesta Dragnea îşi păstrează şi îşi foloseşte fără scrupule ‘jucăria Dăncilă'”, a mai afirmat Victor Ponta.

Codul penal a fost votat în Senat. Parlamentarii din comisia specială au dat raport favorabil în ședința de luni, iar astăzi trece de primul pas – votul în plenul Senatului. Miercuri și joi, Codul penal modificat intră în dezbaterea și la votul deputaților, forul decizional în acest caz. Abuzul în serviciu este cel mai controversat amendament adoptat de comisia condusă de Florin Iordache.

Citește și: Legea “sinecurilor”. Cum sunt administrate instituţiile statului, fără concurs, prin împuternicire

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI