Astfel, dacă economia va merge strună şi cei de la Palatul Victoria vor reuşi să îşi îndeplinească obiectivele de deficit bugetar, dar şi promisiunile făcute creditorilor României, de la Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, atunci din al doilea semestru al acestui an se v o r anunţa zile grele pentru bugetarii care câştigă peste 1.000 de euro.

Pe lista tăierilor se află şi premierul

Premierul va introduce aşa-numita taxă de solidaritate bugetară, bir prin care salariaţii statului puţin mai înstăriţi vor fi taxaţi, pe lângă impozitul lunar pe venit şi alte dări la stat, cu încă 10 la sută. Printre categoriile de lefegii ai statului care vor avea de suportat noul impozit se numără preşedintele României, însuşi premierul, miniştrii cabinetului său, dar şi senatorii şi deputaţii, toate aceste categorii având leafa mai mare de 1.000 de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News