Preoţii sunt amândoi tineri şi amândoi sunt din comuna Jitia, judeţul Vrancea. Chemat să dea socoteală Consistoriului bisericesc din cadrul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a fost preotul George Cătălin Drogeanu, din Jitia de Sus, care s-a despărţit de soţia sa. Chiar dacă, potrivit şefilor săi, femeia nu ar fi putut aduce dovezi că prelatul a călcat strâmb, Drogeanu a fost trimis o lună la mănăstire, pentru a cugeta la faptele lui, urmând ca la întoarcere să se decidă dacă va reveni în parohie. Din păcate, tânărul prelat nu e singurul cu probleme din zonă.
Prins cu alcoolemie de 0,80 la mie
În satul vecin, Jitia de Jos, preotul Gheorghe Daniel Micu urmează să intre în Consistoriu luna aceasta, atât pentru că s-a despărţit de soţie, cât şi din cauza unor “probleme morale“. Mai exact, părintele s-a făcut de râs după ce a fost prins la volan cu o alcoolemie de 0,80 la mie şi a rămas fără permis. Cel mai probabil, şi preotul Micu va fi trimis la o mănăstire, drept canon. Regulile bisericeşti prevăd că, în unele cazuri, dacă preotul duce în continuare o viaţă ireproşabilă şi nu se recăsătoreşte, poate reveni la preoţie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro