Locuinţa lui Ioan Octavian Rudeanu, cuscrul ministrului de interne Vasile Blaga, a fost percheziţionată, recent, de poliţişti, după ce câţiva preoţi de la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, au făcut o plângere împotriva sa.
Susţine că le-a primit moştenire
În casa lui Rudeanu, oamenii legii au găsit mai multe icoane şi cărţi vechi, care fac parte din patrimoniul cultural naţional şi care au aparţinut mănăstirii din Sâmbăta de Sus, însă cuscrul lui Blaga susţine că i-au fost lăsate moştenire. “Au găsit nişte obiecte pe care eu le-am primit de la unchiul meu. Nu au luat nimic din casă, mi le-au lăsat, că sunt ale mele”, a declarat Rudeanu, pentru ziarul Hunedoreanul, negând că Mănăstirea Brâncoveanu ar urma să primească bunuri găsite în locuinţa sa. Însă, ieri, la Braşov, părintele Daniel, bibliotecarul lăcaşului de cult, a prezentat, în timpul unei conferinţe de presă, două lucrări recuperate recent de poliţişti, dar nu a precizat unde au fost găsite acestea. Este vorba despre cartea “Învăţătura de şapte taine”, datată 1702, şi un manuscris emis de împăratul Francisc.
Copiii lor s-au căsătorit în 2008
Ioan Rudeanu şi Vasile Blaga au devenit rude în 21 iunie 2008, când fiul hunedoreanului, Ionuţ, şi fata ministrului, Agathe, şi-au unit destinele la Oficiul de Stare Civilă a sectorului 2 din Capitală. Căsătoria religioasă a celor doi tineri a avut loc la Biserica Sfântul Elefterie, iar petrecerea – la “Domeniul Ştirbey” din Buftea.
E suspectat că a cumpărat o sabie furată din muzeu
Potrivit ziarului Hunedoreanul, în timpul descinderilor făcute, oamenii legii au căutat în casa lui Rudeanu şi o sabie, obiect de patrimoniu, care a dispărut din Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva în decembrie 2005. “Sabia de la Boiu” datează din Epoca Bronzului şi are o inestimabilă valoare istorică şi de patrimoniu. Din rezoluţia procurorului Dumitru Şofan, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, sabia ar fi fost cumpărată de Ioan Rudeanu de la un angajat al muzeului din Deva, însă nu a fost găsită în locuinţa percheziţionată.
Şi alte persoane cu funcţii înalte au rude certate cu legea!
Odraslă de magistrat prinsă cu droguri
În luna octombrie a anului trecut, Cătălin Avramescu, fiul unei judecătoare din Târgu Jiu, Gorj, şi Constantin Gherghe, nepotul unui prim-procuror din acelaşi oraş, au fost prinşi în flagrant într-un bar din Bucureşti în timp ce consumau cocaină. Cei doi au fost reţinuţi timp de 24 de ore, iar în prezent sunt cercetaţi, în stare de libertate, pentru trafic şi consum de stupefiante.
Nepot de procuror judecat pentru fraude bancare
Craioveanul Iustin Covei – fiu de judecător şi nepot de procuror – şi alţi 17 complici au fost reţinuţi într-un dosar de fraude bancare din România, Cipru şi Iordania, comise anul trecut. Grupul de infractori a fost trimis în judecată în luna martie a acestui an, Iustin Covei fiind în continuare reţinut.
Băiatul unei judecătoare, arestat pentru lovire
Andrei Lazăr (22 de ani), fiul judecătoarei Liliana Lazăr, din Craiova, Dolj, a fost acuzat, luna trecută, că ar fi bătut un bărbat, care susţine că a fost urmărit cu maşina de tânăr şi de prietenii acestuia, iar când a ajuns în faţa casei sale a fost luat la bătaie. Lazăr are mai multe dosare penale, în care este acuzat de ultraj, lovire şi ameninţare. El a primit mandat de arestare pentru 29 de zile.
Fiul vitreg al Elenei Udrea a scăpat de urmărire penală
Cercetat pentru ucidere din culpă timp de un an, Alin Cocoş a fost scos, în aprilie 2009, de sub urmărire penală de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, magistraţii considerând că acesta nu a încălcat nici o dispoziţie legală.