„Am calculat că aproximativ 50-60 de mii de persoane sunt planificate să fie mutate pe malul stâng al Niprului. Dacă vorbim de 50-60 de mii (n.r. -persoane), atunci vor fi circa 10 mii pe zi, deci vor fi necesare șase zile (n.r. – pentru evacuare)”, a declarat Vladimir Saldo.
Cu o zi înainte, Vladimir Saldo a anunțat că populația civilă din patru municipalități din regiunea Herson va fi mutată pe malul stâng al Niprului.
„Am luat o decizie dificilă, dar corectă, de a anunța evacuarea organizată a populației civile din municipiile Berislav, Belozerski, Snegirevski și Aleksandrovski pe malul stâng al Niprului”, a scris Vladimir Saldo pe canalul său de Telegram.
Reprezentantul prorus al regiunii a explicat această decizie prin „crearea unor fortificații defensive la scară largă, astfel încât orice atac să fie respins”.
„Acolo unde operează armata nu există loc pentru civili. Lăsați armata rusă să-și îndeplinească sarcina. În aceste condiții, sarcina noastră cheie este să salvăm vieți omenești și să permitem trupelor ruse să își îndeplinească eficient funcțiile de protejare a regiunii Herson”, a precizat Vladimir Saldo.
În urmă cu o săptămână, autoritățile din Federația Rusă au anunțat că îi vor ajuta pe locuitorii din Herson să evacueze regiunea.
Această decizie vine după ce șeful prorus al regiunii anexate Herson a îndemnat civilii să-și părăsească locuințele pe fondul luptei dintre forțele ruse și cele ucrainene și a chemat Moscova să furnizeze „ajutorul” necesar pentru evacuare.
Pe de altă parte, armata rusă a anunțat că în „viitorul foarte apropiat” va începe bătălia pentru Herson.
FOTO: EPA