Iar sporul negativ se menține în continuare îngrijorător: populația României a scăzut cu 8.600 de persoane în luna iulie. Sporul natural al României a fost ultima dată pozitiv în 1991.

INS a precizat, printr-un comunicat, că în luna iulie s-au născut 14.500 de copii. În schimb, au murit 23.000 de persoane, cu 5.000 mai multe decât în luna iunie.

94 dintre persoanele care și-au pierdut viața au fost bebeluși cu vârsta până într-un an, cu 12 mai mulți decât în luna precedentă.

Dintre cele 23.000 de persoane care și-au pierdut viața în luna iulie, 11.000 au fost femei, iar 12.000 bărbați. 42% dintre cei care au murit au avut peste 80 de ani, iar 26,3% au avut vârste cuprinse între 70 și 79 de ani.

Raportat la urban vs rural, studiul făcut de INS arată că în mediul urban s-a înregistrat decesul a 11.900 de persoane (6.176 de bărbați şi 5.724 de femei), iar în mediul rural decesul a 11.165 de persoane (5.869 de bărbați şi 5.296 de femei)

13.000 de cupluri s-au căsătorit în luna iunie

Temperaturile din lunile iunie și iulie au favorizat nunțile. INS precizează că peste 13.000 de cupluri s-au căsătorit în luna iulie, cu 11,5% mai mult față de iunie, dar cu 19,2% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Partea pozitivă e reprezentată și de faptul că numărul divorțurilor a scăzut în a două lună a verii față de precedentele 30 de zile (-0,4%).

 
 

Urmărește-ne pe Google News