AFP informează că Administraţia de protecţie a mediului a luat această decizie după experienţa reuşită a unui crescător de porci din sudul insulei, care a început să-şi înveţe animalele ce este curăţenia în 2009. Pentru a împiedica porcii să-şi facă nevoile în râuri, crescătorul a creat nişte „toalete” : a împrăştiat pe anumite porţiuni de teren excremente de porc, aceştia fiind determinaţi astfel să meargă în acele locuri când simţeau chemarea naturii.

Volumul apelor poluate a scăzut cu 80%, informează Administraţia. Instalarea acestui tip de toalete a dus şi la scăderea numărului de boli la animale, iar rata de fertilitate a crescut cu 20%.

În Taiwan există circa 6 milioane de porci, iar crescătoriile se află îndeosebi în centrul şi sudul insulei. Potrivit Administraţiei, aceste crescătorii fac adesea obiectul reclamaţiilor în materie de poluare a apelor

Urmărește-ne pe Google News