„După ce ieri compania Dräxlmaier a anunțat că orașul nostru va fi primul din România unde se vor asambla baterii pentru mașini electrice, azi Porsche Engineering a transmis că a ales Timișoara pentru a deschide un centru de cercetare și dezvoltare. În acest centru vor lucra 200 de specialiști în dezvoltare de softuri și testări pentru diverse proiecte din domeniul automotive”, a precizat primarul Dominic Fritz, citat de sursa menționată.
Edilul a mai dezvăluit că specialiștii producătorului auto vor colabora cu profesorii de la Universitatea Politehnica și de la Universitatea de Vest.
Această colaborare va contribui la „dezvoltarea cercetării în domeniul e-mobilității din Timișoara”, a mai spus Fritz, care susține că se poartă discuții și cu alți mari investitori interesați de zona Timișoara.
Proiectul a fost confirmat și de grupul german.
„Activitățile tehnologice ale Porsche Engineering din România au fost până acum o poveste de succes. Creșterea constantă de specialiști înalt calificați în software în Cluj-Napoca ne-a motivat să luăm în considerare extinderea cu o a doua locație românească. Datorită mediului high-tech, atât în peisajul academic, cât și în cel al afacerilor, Timișoara a fost alegerea evidentă”, transmite Dirk Lappe, Chief Technology Officer la Porsche Engineering, citat de economedia.ro.