CIFRELE
- biserici: 18.300
- cabinete stomatologice: 15.100
- agenții cu “păcănele”: 15.000
- case de pariuri: 13.400
- farmacii: 9.700
- bănci: 4.600
- pensiuni: 4.200
- școli primare/gimnaziale: 4.000
- agenții loto: 1.900
- hoteluri: 1.800
- biblioteci publice: 1.520
- licee: 1.500
- grădinițe: 1.200
- muzee: 760
- spitale: 580
- cămine de bătrâni: 405
- cinematografe: 90
Dacă în ceea ce privește bisericile era de așteptat pentru că avem aproape 14.000 de localități la nivelul întregii țări și câte cel puțin o biserică în fiecare, numărul cabinetelor stomatologice crește de la lună la lună.
Specialiștii contactați de Libertatea au explicat, pe larg, “de ce se întâmplă asta”.
În România se face turism medical!
“Poate să fie o surpriză că avem 15.000 de cabinete stomatologice din moment ce intervențiile în România nu sunt decontate de stat. Dar numărul mare este furnizat de turismul medical de care beneficiază țara noastră. Nu e o glumă!
Sunt mii de italieni, de exemplu, care vin special aici și se tratează pentru că prețurile sunt foarte mici în comparație cu ce se întâmplă la ei. În Franța, serviciile stomatologice se decontează, ei nu vin aici! N-au de ce. În rest, marea majoritate a europenilor preferă să vină în România cu avionul, să se cazeze, să plătească intervențiile, pentru că tot ies în avantaj din punct de vedere financiar”, explică pentru Libertatea sociologul Vladimir Ionaș.
Acesta detaliază: “Poate numărul mare de cabinete stomatologice vine și de la faptul că, potrivit statisticilor europene, ţara noastră este pe ultimul loc din Uniune la consumul de pastă de dinţi şi igienă orală! E un semnal de alarmă că trebuie să mergem la dentist, să ne verificăm dantura! Oricum, cel mai interesant e că sunt zeci de cabinete stomatologice în România destinate exclusiv străinilor”.
Din ultimele statistici se observă că un român consumă în medie 1,6 tuburi de pastă de dinţi pe an şi îşi schimbă periuţa o dată la 1,3 ani, deci nu respectă regulile minime în prevenţia sănătăţii orale!
Casele de pariuri ocupă un capitol extrem de interesant. Acestea au invadat România în ultimii ani, având cea mai spectaculoasă creștere.
În prezent, numărul agenţiilor a depășit 13.500!, conform Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. Iar boom-ul este uluitor! În 1996, în România exista o singură casă de pariuri, iar în 2001, 67! Prima “explozie” s-a înregistrat în 2014, când românii aveau 3.700 de unități, dar anul trecut numărul a sărit colosal, ajungând la peste 13.500 de agenții stradale la nivel național! Adică s-au multiplicat de peste 3,5 ori! Și asta în numai 4 ani!
La orice colț de stradă există o casă de pariuri, iar pe un bulevard din București, să zicem din sectorul 6, sunt nu mai puțin de 7 agenții diferite, multe dintre ele aproape lipite sau despărțite de o farmacie sau o sucursală bancară.
“Toți vor să ajungă ca Gigi Becali”
“Casele de pariuri arată că suntem un popor care visează doar bani și care vrea să se îmbogățească rapid. Este o piață incredibil de mare, iar dacă nu ar exista profit, unitățile s-ar închide. Doar că ele se înmulțesc pe zi ce trece și produc din ce în ce mai mulți bani. Asta arată un singur lucru: avem nevoie de bani cât mai rapid și doar așa putem spera că vine norocul peste noi.
„Ăsta e modelul din societate. Toți vor să ajungă ca Gigi Becali. Că doar e unul dintre cei mai bogați români. Vor doar să îi copieze pe cei care au reușit financiar, nimic altceva. Uitați-vă în casele de pariuri câți copii sub 18 ani sunt. Sute! Legislația nu se aplică, chiar dacă ea interzice clar asta”, spune Ionaș.
Acesta este completat de sociologul Ciprian Necula.
“Am un amic italian care e pasionat de fotografie și vede într-un alt mod ceea ce avem noi în România. După ce s-a plimbat prin țară, mi-a spus că a observat că suntem campioni la case de pariuri, cazinouri, bănci și cabluri pe stâlpi. Acest lucru nu se întâmplă în alte țări europene. Pentru că în Italia, de exemplu, cazinourile sunt interzise, iar la noi aterizează zeci de avioane pline de doritori doar pentru așa ceva. E locul perfect pentru spălare de bani. Există un turism internațional incredibil pentru cazinourile din București. România este privită ca o patrie a jocurilor de noroc. Sună senzațional, dar așa e”, explică acesta.
Dacă adunăm casele de pariuri cu agențiile care dețin slot-machine, cunoscute generic “păcănele”, dar și agențiile loto, atunci ajungem la 32.000 de unități unde românii își lasă zilnic banii sperând la îmbogățire.
Potrivit Asociației pentru prevenirea și tratarea adicției, România numără în prezent peste un milion și jumătate de jucători la cazinou. Zece la sută dintre aceștia sunt deja dependenți de jocurile de noroc!
“Facilitatea de a găsi aceste jocuri, faptul că sunt peste tot, este un dezavantaj al celui care vrea să se lase de jocuri și care luptă cu această tentație. Am întâlnit persoane care mi-au spus în timpul terapiei că este foarte greu să evite aceste locuri. În primul rând că tema terapeutică este evitarea locurilor unde ar putea juca”, spune psihologul Kevin Rosner.
Meseria numărul 1? Bodyguard!
Cifrele rezultate din jocuri de noroc aduc și o altă noutate. “Știați ce funcție ocupă cei mai mulți români? Vă zic eu! Bodyguarzi și paznici, asta în condițiile în care nu suntem o țară cu conflicte și alte tipuri de manifestări violente! Sunt mii de bodyguarzi în România și e alarmant că se întâmplă asta. Dovadă numărul mare de cazinouri, case de pariuri și altele”, spune sociologul Ciprian Necula.
Cum bisericile, cabinetele stomatologice și casele de pariuri dețin supremația, la polul opus stă… cultura! Doar 90 de cinematografe la nivel național față de 450 în ianuarie 1990 și 760 de muzee, multe dintre ele în care bate vântul.
”Fă cultură cu forța!
Vladimir Ionaș trage un semnal de alarmă:
“Ce să mai vorbim de cultură în România? Păi, consumul de carte e foarte mic. Postul național de televiziune a închis TVR Cultural pentru că avea audiențe mici. Intoxică poporul cu cultură, nu-l închide! Dă-i omului cultură până se uită și face audiență. Așa cum fac canalele astea, Discovery sau National Geographic. Tu nu ești o televiziune comercială, ci una de stat care trebuie să ofere cultură cu forța și să îi facă pe oameni să se uite. Ca televiziune comericală te interesează ratingul, trebuie să faci bani, dar tu, post public, poți oferi cultură, gratis, poporului. Doar că nu ne interesează asta!”.
Ciprian Necula detaliază pentru Libertatea și dă exemple clare despre interesul românului atunci când vine vorba de cultură:
“Muzeele nu produc bani la noi cum se întâmplă în alte țări europene. Acolo sunt cozi imense. În România, muzeele sunt doar consumatoare de bani. Muzeul de Istorie a stat închis 4 ani și nici după perioada asta nu-l terminaseră de modernizat pentru că Ministerul Culturii a investit banii în altceva. Au preferat să dea pentru Catedrala Neamului, de exemplu. Orașele mici nu mai consumă nici ele cultură cum se întâmpla pe vremuri. Pentru că n-au unde! O fac doar ocazional cu un mic și-o bere pe la vreo petrecere câmpenească. E un fenomen care dispare ușor-ușor, din păcate!”.
CONCLUZIILE
“Unde și de ce au dispărut cinematografele?!”
Concluzia cifrelor prezentate astăzi de Libertatea este trasă de profesorul universitar Vintilă Mihăilescu, director al departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA.
“Fiecare cifră își spune povestea ei. Astfel, nu avem de ce să ne mirăm de numărul de bănci, căci acestea sunt templele pieței pe care ne-am dorit-o și au un plus de importanță simbolică în piețele emergente precum cea românească.
De asemenea, nu este de mirare numărul mare al farmaciilor într-o țară care înregistrează cel mai mare procent de persoane preocupate, îngrijorate de propria sănătate din UE. Dacă ne uităm apoi la numărul dramatic de mic al spitalelor și al tuturor unităților medicale, putem să înțelegem și un motiv în plus al succesului farmaciilor: mulți bolnavi reali sau nu merg să se «consulte» la farmacii în lipsă de servicii medicale disponibile și se «alimentează» cu medicamente după propriile rețete.
În ceea ce privește casele de pariuri, la cifra lor ar trebui să o adăugăm și pe aceea a caselor de amanet: ele merg mână în mână într-o societate săracă și în condiții de incertitudine.
În sfârșit, cea mai inexplicabilă cifră nu este aceea a muzeelor, cam atâtea au fost, cam atâtea au rămas, ci aceea a cinematografelor: unde și de ce au dispărut?”, spune Mihăilescu.