După confruntări violente cu forțele de ordine, poliția din Portland a reținut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 27 de protestatari, informează Reuters.
Un purtător de cuvânt al forțelor de ordine a confirmat arestările, fără să precizeze numărul celor reținuți. Acesta a avertizat că Poliția va continua să facă ”arestări țintă” în rândul celor care vor participa la protestele programate să înceapă peste câteva ore, adunările din centrul orașului fiind declarate ilegale.
Autoritățile din Oregon se așteaptă la un nou val de manifestații în cursul nopții de sâmbătă (sâmbătă spre duminică, în România), când se comemorează 100 de zile de la uciderea lui George Floyd, un afro-american de 46 de ani care a murit asfixiat, după ce un polițist a stat cu genunchiul pe gâtul său aproape 9 minute.
S-au împlinit 100 de zile de la moartea lui Floyd pe 2 septtembrie, însă comunitatea s-a pus de acord să-l comemoreze în weekend.
Poliția a ucis un ”antifa”
După o scurtă perioadă de acalmie, protestele au luat din nou amploare joi și vineri, când reprezentanții Antifa au luat cu asalt forțele de ordine pentru a răzbuna moartea unuia dintre camarazii lor, Michael Reinhoehl, ucis de poliție în apropiere de Lacey (Washington), la două ore de Portland.
Reinoehl, 48 de ani, era suspectat de uciderea unui membru al grupului de extremă-dreapta Patriot Prayer, Aaron Jay Danielson, 39 de ani, omorât prin împușcare după ce participase la o manifestație a partizanilor lui Donald Trump.
Trump instigă la acțiune rapidă
Înaintea autorităților, membri ai grupurilor de extremă dreaptă l-au identificat pe Reinoehl ca fiind autorul atacului. Profilul acestuia a fost decorticat pe rețelele de socializare, iar cu câteva ore înainte ca acesta să fie împușcat, președintele Donald Trump instiga forțele de ordine să pună mâna pe Reinoehl.
De ce Poliția din Portland nu-l arestează pe cel care l-a ucis cu sânge rece pe Aaron Jay Danielson? Făceți-vă treaba, și făceți-o repede. Toată lumea știe cine este acest nenorocit.
Donald Trump:
Facebook și Instagram au închis, vineri, conturile deținute de Patriot Prayer și de fondatorul acestui grup, Joey Gibson.
Michael Reinoehl recunoaște
că n-a stat pe gânduri
Cu puțin timp înainte să fie împușcat de poliție, Michael Reinoehl recunoștea, implicit, că a tras asupra lui Danielson, într-un interviu acordat Vice. ”Puteam să stau să mă uit cum îmi vor ucide un prieten de culoare. Dar nu am făcut asta”, declară Reinoehl.
Sincer, urăsc să zic asta, dar cred că ne așteaptă un război civil.
Michael Reinoehl:
”Fiecare tabără își are propriul martir”
Afișele cu ”Michael a fost ucis” și-au făcut deja apariția în centrul Portland-ului, în timp ce de cealaltă parte a baricadei, susținătorii lui Donald Trump plănuiesc să se adune și ei, tot sâmbătă, în memoria lui Aaron Jay Danielson.
Pe lângă aceste două tabere, în stradă vor fi cei care îl vor comemora pe George Floyd.
”Fiecare tabără își are propriul martir”, constată Randy Blazak, sociolog, specialist în grupurile de extremă-dreapta. Citat de Le Monde, acesta tinde să-i dea dreptate lui Reinoehl în ceea ce privește iminența unui război civil: ”Sunt motive să credem că spre asta ne îndreptăm”.