Jandarmii postului montan Padiș au descoperit portofelul la sfârșitul săptămânii trecute, după topirea zăpezii pe pârtia de la Vârtop.

„Cum zăpada a început să se topească pe pârtie, colegii noştri au observat portofelul într-un petec de pământ în timpul patrulării obişnuite în satul de vacanţă. Cu toate că avea o anumită sumă de bani, important e că persoana şi-a recăpătat acte de identitate”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IJJ Bihor, Ioan Bizău.

Potrivit sursei citate, portofelul a fost găsit la mijlocul pârtiei Piatra Grăitoare. Acesta conținea o sumă de bani în lei, dar și în valută, un act de identitate, un certificat de naştere, precum şi un card de sănătate şi un card bancar.

Jandarmii susțin că au luat legătura cu proprietatul portmoneului care a spus că a pierdut bunul în luna februarie.

„Este vorba despre un tânăr de 30 de ani din judeţul Arad, care se afla pe data de 26 februarie, ca turist, în satul de vacanţă Vârtop. Acesta susţine că, aflându-se în telescaun, şi-a pierdut portofelul, care odată ajuns în zăpadă nu a mai putut fi găsit”, a precizat Bizău.

Reprezentanții Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bihor susțin că au luat legătura cu Poliţia Oraşului Ştei care urmează să predea portofelul pierdut proprietarului.

În decembrie 2017, un bărbat din Elveția și-a găsit după 10 ani portofelul pierdut din care, spre marea sa uimire, nu lipsea absolut nimic.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore


Citește și #salvatipipera | “Ride to office”, cu bicicleta, către Pipera Sud. Când va fi gata proiectul


 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI