ComenteazăDouă bile de foc se rotesc rapid și desenează un cerc pe cerul nopții. Apoi, o cascadă de scântei se rostogolește, iar o senzație de căldură străpunge atmosfera răcoroasă și umedă. Peste 500 de oameni sunt vrăjiți de spectacolul nocturn. Clipesc și pe retină li se repetă jocurile de lumini, ca-ntr-o simfonie a memoriei.
„Hai că n-a fost greu”, spune cu satisfacție Andrei Oțetaru la finalul unui spectacol de la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, desfășurat în urmă cu o lună. În timp ce vorbește, își toarnă des câțiva stropi de apă peste buricele degetelor. Nu s-a rănit, dar jocul cu focul te arde puțin.
„Dacă reușesc să fac niște oameni să stea de la începutul spectacolului până la sfârșit, atunci sunt un artist cum trebuie. Dacă reușesc să-i răpesc cuiva o jumătate de oră din timpul liber și pleacă fericit, este o binecuvântare”, spune artistul în vârstă de 27 de ani.
Revolta împotriva rutinei
Andrei este busker – adică, un artist stradal care face show-uri publice și acceptă donații. Este un stil de viață pe care și l-a ales după ce a gustat și rutina obișnuită: după liceu, a urmat cursurile Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, și apoi a lucrat câteva luni în proiectare. Nu i-a plăcut. Toate zilele erau la fel și se încheiau pe canapea, unde cădea prăbușit de oboseală, spune tânărul.
A fost oribil. Ajungeam acasă, eram nefericit și nu mai aveam timp de nimic. Am avut mulți oameni în familie și în jur care la bătrânețe au ajuns să se gândească că și-au ratat viața. Mi-am zis că nu-i OK să o duc tot așa.
Andrei Oțetaru, artist stradal:
Într-o zi, și-a luat inima în dinți și a demisionat. Fără planuri, doar cu mult curaj și cu speranța că în anul sabatic ce avea să urmeze va găsi scânteia care să-i pornească motoarele interioare. A vrut ceva creativ – a încercat origami, desen și chiar scris. Nimic din toate acestea nu l-au interesat cu adevărat.
Curajul de a trăi dintr-un hobby
A ignorat însă o pasiune mai veche, pornită în timpul liceului – jocul cu focul. N-a fost băiatul cu chibriturile niciodată. Dar i s-a întâmplat, prin 2011, ca un amic să-i arate niște echipamente noi, numite flower sticks. Erau, de fapt, trei bețe, unul cu flori la capete și alte două bețe de control. S-au antrenat împreună o vreme, până când au făcut și primii bani din asta. Cineva i-a văzut jucându-se prin Parcul Herăstrău și le-a făcut o propunere de nerefuzat: „Am un bar. Aș vrea să veniți să faceți show la petrecerea de deschidere. Vă plătesc!”. Așa au făcut primii lor 100 de lei – „o avere pentru un puști de 18 ani”.
Jocul cu focul a rămas un hobby la care se întorcea din când în când, învăța trucuri noi, cu echipamente noi. Însă abia după ce a renunțat la job a fost convins de un amic, Ștefan Florescu, să meargă împreună să-și facă spectacolele pe stradă. Reticent, Andrei Oțetaru a acceptat.
În două săptămâni de show-uri stradale, am reușit să scot banii pe care îi primeam lunar la locul de muncă! Făceam ce-mi plăcea mai mult și asta era totul.
Andrei Oțetaru, artist stradal:
„Am mers de nebun. Nomad”
Părinții au privit cu o sprânceană ridicată a indignare noile îndeletniciri ale fiului. Au fost însă la spectacolele lui Andrei și s-au declarat mândri când au văzut cum reușește să-și impresioneze publicul. Într-un final s-au bucurat să-l vadă fericit și s-au liniștit știind că-și poate asigura traiul din jocul cu focul.
Veniturile lunare ale lui Andrei nu sunt fixe. Depinde de câte show-uri are și cât de darnici sunt trecătorii. Spune însă că se întreține bine, are bani de călătorii și de echipamente.
În primul an, Andrei a luat drumul străinătății. „Am mers de nebun. Nomad. Fără nicio organizare”, spune. În Europa Occidentală, busking-ul este mult mai dezvoltat și așa a reușit să cunoască alți performeri și să învețe de la ei. Cel mai bine i-a prins șederea în prima stație – Praga. Acolo a învățat cum să vorbească cu publicul, cum să-și organizeze momentele în show, să facă atmosferă.
Și-a întâlnit idolul: Sven din Suedia
Trei sfaturi simple i-au garantat succesul: „Adună-ți oamenii cu grijă, câștigă-le atenția și dă-le un final spectaculos”. I le-a spus Sven, un artist suedez care face spectacole de câte 45 de minute cu glume despre Ikea. „El e idolul meu. Când i-am văzut show-ul, mi s-a părut genial. Dar când mi-a dat sfaturile astea, nu mi s-au părut atât de importante. Mai târziu am înțeles”, povestește tânărul artist.
Andrei Oțetaru câștigă mai mulți bani în străinătate, unde stă cam șase luni pe an. A bătut toată Europa, din Italia până în Ucraina – i-au mai rămas doar țările nordice de explorat. În România, stă mai mult prin festivaluri, cum sunt Street Music Festival la Târgu Mureș și Strada dell Arte la Brașov. Zice că nu se simte prea bine pe trotuarele românești, din cauza conaționalilor cu preconcepții. „Din păcate, mi s-a întâmplat de prea multe ori să aud că arta stradală este o formă de cerșetorie. De-asta aleg să plec des din țară”, spune Andrei.
YouTube și Facebook, singurii profesori
Când s-a declanșat pandemia, a fost prima dată când s-a gândit să renunțe. Închiderea granițelor țărilor europene a însemnat și golirea buzunarelor lui. Însă n-a căzut pradă deznădejdii. A hotărât, în schimb, să continue să se antreneze și să învețe noi trucuri. E mult de muncă la un moment care poate să dureze câteva minute. Cam tot ce știe a învățat din scurtele videoclipuri postate de alți artiști, pe YouTube și Facebook. N-a avut alt profesor.
„Stau și două săptămâni să învăț un truc. Trebuie să stăpânești foarte bine echipamentele, dar să îți controlezi și corpul. Echipamentele sunt, de fapt, o extensie a propriului trup”.
Andrei Oțetaru, artist stradal:
Spune că din momentul în care învață jongleria până când o introduce în spectacol trece multă vreme. De pildă, rutina cu bilele de foc pe care le învârte în jurul capului, în timp ce e legat la ochi a învățat-o într-un an și i-au mai trebuit șase luni până să fie convins că o poate face cu public.
Se antrenează zilnic, între trei și șase ore. Andrei spune că sunt riscuri mari să te rănești cu echipamentele, dar lui nu i s-a întâmplat niciodată un accident serios. „Există o vorbă în breasla noastră: dacă faci un spectacol cu foc și nu-ți arzi măcar un fir de păr, ceva n-ai făcut bine”, explică tânărul.
Lecția lui Oțet: pasiunea contează
Dar într-un spectacol pune mai multe ingrediente, nu doar mușchi: se gândește la glume și la modul de a captiva publicul, citește psihologie și, mai ales, testează toate ideile care-i vin. „Vreau ca oamenii să plece de la spectacol cu gândul «L-am văzut pe Oțet», nu «Am văzut un show cu foc»”, explică tânărul.
Elanul tinereții nu-l oprește din a se gândi la viitor. Știe că peste zece ani nu va mai putea face jonglerii cu focul, că trupul îl va trăda. Tocmai de aceea, cel mai important pentru el e să fie un model pentru aceia care încă sunt prizonierii unor joburi pe care nu le iubesc. Vrea să le demonstreze tuturor că acolo unde pasiune nu e, nimic nu e.