Portrete de muncitori sezonieri în Germania: „Bani se fac, dar te omoară distanța de copil” (I)

• Plănuiam să facem o serie de reportaje despre condițiile de muncă în agricultură în Germania, dar am cunoscut zeci de cupluri tinere care sufereau de dorul copiilor, măcinate de sentimente de vinovăție. 
• Oficial, 77.978 de copii au fost lăsați anul trecut în grija rudelor, potrivit Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA). Organizația Salvați Copiii estimează că, în realitate, sunt peste 100.000.

Raluca și Mădălin lucrează în sera de castraveți de la ferma Höfler Gemüse din Nürnberg, unde toamna trecută am petrecut o săptămână alături de muncitorii sezonieri români.

„O să fie afectați copiii, o să rămână cu teama asta în cap, că au crescut fără părinți”

Raluca și Mădălin s-au cunoscut în Puglia, Italia, cu opt ani în urmă. Raluca avea 13 ani când părinții ei au plecat în Italia împreună cu sora ei mai mare, iar ea și un frate mai mic au rămas acasă, în satul Caraula din județul Dolj, în grija bunicii. „Mi-a fost greu să cresc fără ei”, spune Raluca. „De-aia știu sentimentul ce-l are fata mea, pentru că și eu am trecut prin asta.”

Recomandări

La aproape 20 de ani de la trecerea la „leul greu”, românii încă vorbesc în „milioane”. Specialist: „La francezi a durat mai mult decât la noi trecerea la noul franc”

Când avea 15 ani, părinții au luat-o și pe ea în Italia, iar fata a abandonat școala în clasa a VIII-a. Mădălin lucra în Italia ca muncitor sezonier la piersici, struguri și roșii atunci când a cunoscut-o pe Raluca. 

Au hotărât să se stabilească în Drobeta-Turnu Severin, unde au început să-și construiască o casă cu două etaje – „Un castel”, glumesc colegii lor din sera de castraveți. Ca să aibă bani s-o ridice, au plecat la muncă în Germania, iar pe Antonia, fetița lor care are acum patru ani, au lăsat-o în grija bunicii, mama lui Mădălin. 

Toată familia lor e împrăștiată prin lume: fratele, cumnata și părinții Ralucăi sunt în Franța și lucrează la un depozit de cartofi, iar sora mai mare și bărbatul ei au rămas în Italia, la o fermă de ardei, în timp ce copiii lor cresc în România, cu bunicii. „O să fie afectați copiii, o să rămână cu teama asta în cap, că au crescut fără părinți”, spune Raluca.

Fratele lui Mădălin, care i-a adus în Germania cu șase ani în urmă, s-a întors în România, iar sora lui Mădălin, Adelina, care are 28 de ani, e în Nürnberg și lucrează împreună cu ei la ferma Höfler Gemüse. Adelina vrea să strângă bani ca să-și cumpere un apartament și să-și deschidă un salon de manichiură-pedichiură în Drobeta-Turnu Severin. 

Recomandări

O dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României: două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol. „Probabilitate de impact” lângă Periprava

În lunile de vară, muncitorii sezonieri pot câștiga peste 2.000 de euro

E frig și umezeală în depozitul de legume în care Mădălin lucrează transpirat, în pantaloni scurți. A venit din sera de castraveți, unde e cald, și n-a apucat să se schimbe, iar acum spală mormane de rucola într-o cădiță cu apă rece.

– E caldă apa? întreabă în glumă un coleg.
– Atât de caldă să stai la perfuzii o săptămână.

Mădălin spune că n-o să mai vină în Germania decât un an sau doi, până termină de construit casa, dar asta ne-au spus toți muncitorii sezonieri cu care am vorbit. Cei mai în vârstă, ca Livia, al cărei băiat a crescut fără ea, știu că anii trec și că românii de aici nu vor mai accepta să lucreze în țară pentru un salariu de 1.500-2.000 de lei.

Recomandări

„A existat un risc real”, în toamna lui 2022, ca Rusia să folosească arme nucleare în Ucraina, spune șeful CIA. Cum au acționat SUA

Raluca și Mădălin câștigă în Germania, în lunile de vară, peste 2.000 de euro fiecare. Sunt plătiți „la normă”, adică în funcție de cantitatea de castraveți pe care o culeg, și iau 2,60 euro pentru un rând. Ca să câștige mai mult, uneori nu iau nici pauzele de gustare și de prânz. Fac rândurile „pe nebuneală” și sunt rupți de oboseală la finalul zilei. Toamna, când termină munca „la normă”, sunt plătiți cu 5 euro pe oră ca să ambaleze legume și să culeagă varză pe câmp. În opt luni de muncă în Germania, pot face împreună aproape 30.000 de euro. Mădălin spune că 25.000 îi vor investi în casă, iar cu 5.000 vor trăi. 

Cântecul de leagăn prin telefon

Într-o zi, când Antonia nu voia să doarmă după-amiaza, Raluca i-a cântat la telefon, iar fetița a adormit ascultând vocea mamei sale, care era într-o seră de castraveți din Germania. „Mi-e dor să dorm cu ea, să vorbesc cu ea. Acasă îi gătesc în fiecare zi, nu-i dau mâncare de pe-o zi pe alta. Doarme cu mine și cu Mădălin.” 

Spre deosebire de ceilalți părinți din fermă, Raluca și Mădălin nu pot s-o vadă pe fetița lor pe WhatsApp, pentru că bunica e în vârstă și nu știe să folosească un smartphone. Vorbesc „pe cameră” doar când merge în vizită fratele lui Mădălin. „Plâng foarte des de dorul ei, tot timpul”, spune Raluca. „Adică nu e moment să nu mă gândesc la ea. Mădălin nu se exteriorizează ca mine; eu sunt plângăcioasă.”

„Cum am rezistat atâtea luni fără s-o văd pe Antonia?”

O urmăresc pe Raluca printre rândurile de castraveți, în timp ce mâinile ei culeg legumele cu repeziciune. Frunzele aspre îmi fac mici tăieturi pe față și pe brațe, iar pielea mi s-a iritat și mi s-a înroșit. Diseară, când îmi voi face duș, puful de pe frunzele de castraveți îmi va rămâne lipit de piele. Mi-e cald, dar nu mă plâng, pentru că românii mi-au povestit că vara temperatura din seră poate depăși 50 de grade Celsius. Raluca e minionă și are trăsături delicate și mă surprinde s-o văd cum ridică lăzile de 10 kilograme și le aranjează unele peste altele la capăt de rând. 

„E foarte grea plecarea de-acasă, în februarie”, spune ea. „Nu că acum mi-ar fi mai bine, dar atunci mi-e foarte greu. Și mă mir tot timpul când vin aicea: «Cum am rezistat eu anul trecut atâtea luni fără s-o văd pe Antonia?» După care mă obișnuiesc cu gândul.”

„Ultima oară am plecat la cinci [dimineața] să n-o trezim. Facem bagajele cu o zi-două înainte, îi spunem că-i trimitem bani să-și ia jucării, haine, ce vrea. Și ea zice «Bine», e fericită. Numai când se trezește își dă seama că nu suntem și plânge. Vreo două săptămâni nu vorbim cu ea [la telefon] ca să nu-i facem și mai rău. E greu pentru noi, dar e mai bine pentru ea. După două-trei săptămâni îi trece. Prima dată când vorbim cu ea, e entuziasmată. O întrebăm ce să-i aducem când venim și ea cere tot felul de creioane colorate, cu moț, cu sclipici, caiete, dulciuri.”

„În primele luni doare ruperea aia. Să fii cu ea zi de zi și după care să n-o mai vezi atâtea luni. Eu nici concediu nu-mi iau din cauza asta, pentru că-i fac ei rău: mă duc acasă, se obișnuiește iar cu mine, o să fie tot după mine. Eu când merg acasă nu scap de ea nici la toaletă. Îi e frică că plec.”

„Anul trecut, despărțirea a fost dureroasă. De la plâns a făcut roșu în gât și a ajuns la spital. Am venit în Germania și am plecat înapoi după o săptămână. Acum nu mai întreabă când venim, s-a obișnuit.”

Harta problemelor sociale din România

În fermele din Germania întâlnești comunități întregi de români – verișori, vecini, părinți și copii – care s-au chemat unii pe alții, până când ferma germană pentru care lucrează a devenit o replică la scară mică a satului din care au plecat. Poți desena o hartă a localităților și a județelor din România în care nu se găsește de lucru și s-o suprapui peste harta localităților și landurilor din Germania unde se găsește de lucru în agricultură.

Harta de care vorbesc este însă una simbolică, pentru că nimeni nu știe numărul real al românilor plecați în străinătate și pe cel al copiilor rămași singuri acasă. 

Presa românească estimează că între 3,4 și 5,6 milioane de români sunt plecați în străinătate. Numerele variază pentru că mulți lucrează sezonier, nu sunt înregistrați în țările în care trăiesc sau sunt înregistrați simultan în Spania și Germania, iar instituțiile românești au stat mereu prost la statistici. Politico scria în 2019 că România e țara europeană cu cel mai mare procent de cetățeni care trăiesc în afara granițelor – 14,6%.

Nu se știe câți copii cresc fără părinții lor

Cifra aceasta este însă nerealist de mică: vorbim de milioane de români plecați din țară și de 77.978 de copii lăsați în grija rudelor. Dacă luăm în considerare că doar în Germania lucrează 180.000 de muncitori sezonieri, majoritatea părinți, unii cu cinci sau opt copii acasă, așa cum sunt Ștefania și Sorin, dacă numărăm românii care lucrează la căpșuni în Spania, pe cei care culeg mere în Belgia și măsline în Portugalia, româncele care îngrijesc bătrâni în Italia și în Austria, bărbații care lucrează în construcții în Marea Britanie, numărul copiilor rămași singuri acasă ar trebui să fie de sute de mii.

O explicație pentru cifra surprinzător de mică din statisticile oficiale este felul în care sunt colectate datele despre copiii cu părinți plecați în străinătate. 

„Statisticile ANDPDCA provin de la direcțiile județene de asistență socială și protecția copilului, care, la rândul lor, le strâng de la Serviciile publice de asistență socială locale (SPAS)”, explică Anca Stamin, director de programe la Organizația Salvați Copiii. „Conform legislației, SPAS trebuie să solicite școlilor din raza lor administrativ-teritorială date și informații cu privire la copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate, iar apoi să se deplaseze la domiciliile copiilor pentru a verifica situația. În practică, acest mecanism nu este aplicat în toate localitățile. SPAS raportează strict copiii aflaţi în evidenţa lor – fie că au aceste date de la şcoli, fie că le au din surse proprii.”

Ca să-i ia în evidență pe copiii cu părinți plecați în străinătate, asistentul social din localitate ar trebui să se deplaseze la domiciliul fiecărui copil, să-i convingă pe părinți să facă o delegare oficială a persoanei care are grijă de minor și să completeze niște hârtii. Dar în multe localități din România nu există asistenți sociali, iar dacă există, aceștia sunt copleșiți de volumul de muncă, pentru că au o mulțime de atribuții. 

Salvați Copiii România a atras atenția că nu știm numărul exact al copiilor rămași singuri acasă, pentru că statisticile oficiale nu surprind adevărata dimensiune a fenomenului. În decembrie 2017, ANDPDCA raporta 94.896 de copii cu părinți plecați în străinătate, în timp ce Ministerul Educației raporta în același an 159.038, aproape dublu față de ANDPDCA, deși statisticile de la Ministerul Educației nu includ copiii de vârstă antepreșcolară, pe cei neînscriși la școală și în abandon școlar.

Anca Stamin, director de programe la Salvați Copiii, spune că organizația nu poate estima numărul de copii care cresc fără părinți în România, dar că în mod sigur aceștia depășesc 100.000.  

„Copiii mei nu plâng, că s-or învățat”

Ștefania, 31 de ani, și Alin, 34, au cinci copii care cresc în România cu ambele perechi de bunici: Alin, 12 ani, Larisa, 10, Leo, 8, David, 4, și Ștefănuț, 2. O parte dintre copii sunt la Băile Herculane, cu părinții Ștefaniei, restul la Dalboșeț, în județul Caraș-Severin, cu părinții lui Alin. Copiii se mută adesea de la o pereche de bunici la cealaltă.

„Copiii mei nu plâng, că s-or învățat”, spune Ștefania. „Cel mic s-o învățat cu soacra, numai David mai plânge, dar nu plecăm când ne vede el. Vorbim pe urmă pe cameră. Mi-e greu și când plecăm, și când ne întoarcem, dar unul singur nu poate să facă față. Cu copiii îs multe nevoi. Văd pe la alții, vor și ei: haine, papuci, căști, prostii din astea. Toți au telefoane în afară de ăl mic. Fata și ăl mare zice să rămânem, dar îi spunem că nu stăm mult și ei înțeleg.”

Ștefania și Alin au venit la muncă în Germania ca să-și construiască o casă în România, unde n-au găsit de lucru. Amândoi au abandonat școala după clasa a opta, iar Alin a crescut fără tată, pentru că bărbatul a fost plecat în Italia și Spania. Astăzi, majoritatea tinerilor din Dalboșeț sunt plecați la muncă în străinătate, iar copiii lor cresc cu bunicii. Alin a lucrat în Italia, unde încărca și descărca TIR-uri, iar de trei ani muncește în Germania împreună cu Ștefania.

„Când ajungi în altă țară, o duci mai bine; mă refer la bani.” Ștefania spune că atunci când se întorc în România au „sacul plin” de cadouri pentru copii. „Când mă întorc acasă, nu mai știe care cum să vină să doarmă cu mine. Cea mai mămoasă e fata, Larisa, îi numa după mine. Ea parcă îi adultă, așa vorbește.”

Marian are 35 de ani și e fratele mai mare al lui Alin, soțul Ștefaniei. A plecat prima oară din țară ilegal când avea 17 ani și s-a dus la muncă în Italia. A lucrat 10 ani acolo, apoi a venit în Germania, împreună cu prietenii lui. „Ne-am tras toți aici”, spune el. A divorțat recent de soția lui, cu care are doi copii, și spune că motivele au fost „distanța și gelozia”.

„Vaaai, mirosul lui mami!”

Alina, 35 de ani, și Daniel, 38, au doi copii care cresc cu bunica în satul Borlova din județul Caraș-Severin: Luiza, 14 ani, și Flavius, 11. Alina și Daniel lucrează de cinci ani în Germania și cu banii pe care i-au câștigat și-au cumpărat teren și și-au construit o casă; înainte, locuiau în casa părintească a Alinei. Au dat la fier vechi prima lor mașină, o Dacia 1310, și și-au cumpărat una mai bună.

Daniel e șef de echipă într-una din serele de la Höfler Gemüse, iar Alina culege ardei. Amândoi au abandonat școala după clasa a VIII-a pentru că nu și-au permis să plătească naveta.

Alina s-a născut într-o familie cu cinci copii, iar două dintre surorile ei s-au căsătorit la 14, respectiv 16 ani; acum sunt plecate în Italia și Germania. „La noi lucra numa tata la uzină, la Oțelu Roșu, abia pot să spun că aveam mâncare, d-apăi să te mai duci la școală, să-ți mai cumperi haine”, spune ea.

800 de euro pe iarnă, banii de lemne 

În țară, Alina a lucrat la Agrobanat, unde ambala zahăr și făină, și la fabrica de cablaje la care au lucrat majoritatea românilor din Borlova pe care i-am cunoscut la fermă. Ultimul ei salariu a fost 1.200 de lei. În Germania, câștigă în jur de 1.500 de euro pe lună, la care se adaugă alocația celor doi copii, în valoare de 438 de euro, pe care o iau din Germania, țara în care lucrează și plătesc taxe.

„Ne-am descurcat greu, n-am putut să facem nimic în România”, spune Alina. „Sunt mulți din satul nostru [în Germania]; nu doar în firma asta, peste tot. Acolo la noi s-or ridicat case, mașini cu banii din străinătate.”

Doar lemnele pe care le-au cumpărat pentru iarna asta au costat 800 de euro, o sumă pe care nu și-o permiteau atunci când lucrau în România. „Uite, ai venit aici și ai putut să-ți faci un trai mai bun, să-ți faci o casă, să-ți faci o baie”, spune Alina.

Fiica lor vrea să se facă avocată

Cei doi strâng acum bani ca să cumpere un apartament în Caransebeș pentru fiica lor, pe care vor s-o trimită la liceu. Luiza ia numai premiul I și vrea să se facă avocată. Recent, i-a rugat să-i cumpere un laptop pentru școală.

„În România n-aș mai vre să lucru pe 15 milioane”, spune Alina. „Cu banii ăștia doar să trăiești, nu mai poți să faci și tu ceva pentru casă, să-ți cumperi o mobilă. Cu ce îmi cumpăram eu lemne? De unde să adun 800 de euro? Maică-mea are o pensie de șapte milioane jumate; tot noi o ajutăm.” 

Alina vorbește în fiecare zi la telefon cu copiii ei. „S-or obișnuit așa, fără noi”, spune ea. „Toată zâua vorbesc cu ei. Și cred că dacă n-am avea bani să le cumpărăm ce-și doresc, ar suferi. Au telefoane, haine; chiar au. Dacă le-am cumpărat ceva, nu le văd mulțumirea aia pentru că or avut tot ce și-or dorit. Și nu îi mai văd așa mulțumiți de niciun lucru.”

Când se întorc în România, copiii vor să doarmă cu părinții lor, să mănânce cu ei, să se uite la filme împreună. „Băiatul nu se lasă deloc de Daniel, el îi foarte atașat. Zâce: «Ai stat destul cu tati, acuma eu dorm cu el».” 

„Când m-am dus acasă în concediu, fata a venit aici, la piept, cât îi de mare, că e mai înaltă decât mine: «Vaaai, mirosul lui mami!». În primul an când am venit aici ea era micuță, avea nouă ani. Și când m-am dus acasă, am zâs: «Ce vrei să-ți cumpăr?». Și ea o zâs către mine: «Nu vreau să-mi cumperi nimic. Tu crezi că mie îmi scoți ochii cu un telefon? Cu o tabletă? Dar la suferința mea nu te gândești?». Acuma o crescut, s-o obișnuit, ne-om mutat la casa noastră, au camerele lor, îs mai bine. Dar în primii ani pot să spun că o fost greu.”

Organizația Salvați Copiii asigură servicii gratuite de informare și consiliere psiho-socială și juridică pentru copiii rămași acasă și pentru persoanele care-i îngrijesc, dar și pentru părinți, specialiști și alți membri ai comunității prin intermediul liniei Help-Line 0800.070.040, număr apelabil gratuit pe teritoriul României, din orice rețea de telefonie fixă și mobilă, și 031.405.30.72, număr apelabil cu tarif normal din străinătate. Mai multe informații pe Copiisinguriacasa.ro. 

În Libertatea de mâine citiți a doua parte despre câmpurile din Germania în care se vorbește limba română și despre a doua generație de părinți care își lasă copiii în grija rudelor și pleacă la muncă în străinătate. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro