Acordul guvernamental cu Portugalia privind schimbul de forta de munca va deveni operational din luna martie, a anuntat ieri ministrul muncii. Incheiat anul trecut, acordul prevede un numar nelimitat de locuri de munca pentru muncitorii romani, in diverse domenii si fara conditii de varsta. Preselectia personalului se va face la agentiile de ocupare a fortei de munca, iar selectia finala de Ambasada Portugaliei din Bucuresti. In acest an, MMSS va negocia noi acorduri de munca cu Spania, in domeniul constructiilor, cu Franta, Italia si Grecia, in domeniul serviciilor.
In ceea ce priveste lucratorii romani cu acte legale care se afla acum in Israel, ministrul muncii a spus ieri ca acestia nu vor fi expulzati. „Asociatia Antreprenorilor din Israel a contestat la Tribunalul Suprem hotararea guvernului de a nu mai permite obtinerea de vize de lucru de catre straini, asa ca timp de doua luni, cat dureaza solutionarea, muncitorii nostri pot sta linistiti. In urma vizitei delegatiei ministerului nostru in Israel, am primit totusi semnale ca lucrurile se vor normaliza”, a mai spus ieri Marian Sarbu.