„Simulând cu ajutorul colegilor de la secţia de Climatologie evoluţia temperaturii aerului din acest an, în condiţiile în care lunile noiembrie şi decembrie pot fi din punct de vedere termic, luni apropiate de normal, este posibil ca anul 2023 să fie cel mai călduros an în ţara noastră, din 1900 şi până în prezent. Va putea depăşi, dacă rămânem pe această tendinţă 2020-2022, şi să avem un an cu o abatere termică de 1,8 grade Celsius, ceea ce ne apropie de limita de 2 grade a acordului de la Paris”, a spus Elena Mateescu.

Potrivit șefei ANM, toamna din acest an ar putea să fie în top trei cele mai călduroase deoarece septembrie şi octombrie au fost „pe locul al doilea ca fiind cele mai călduroase luni din 1961 şi până în prezent”. De asemenea, ea a subliniat că, la acest moment, luna noiembrie înregistrează un record.

Elena Mateescu a subliniat că trebuie să fim capabili să răspundem provocărilor, în condiţiile în care trăim aceste „recorduri” în fiecare sezon, anotimp sau an.

FOTO: Dumitru Angelescu

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (14)

Vale25   •   19.11.2023, 13:26

Lumea întreagă se confruntă cu fenomene extreme cauzate de încălzirea globală...

Vale25   •   19.11.2023, 13:25

Pe de o parte, ne mai bucurăm de vreme bună că nu plătim mult la gaze, pe altă parte nu îngrijorează schimbările climatice...

Vale25   •   19.11.2023, 13:21

Nu prea pare cald...in ultimele zile a fost chiar frig ...

Vezi toate comentariile (14)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI