Tabloul are o dedicaţie pentru vedeta hollywoodiană Lauren Bacall, o prietenă a pictorului, cu ocazia împlinirii a 25 de ani pe 16 septembrie 1949, potrivit parchetului.
Un alt aspect este că semnătura fostului dictator român Nicolae Ceauşescu apare pe spatele tabloului, sugerând că acesta făcea parte din colecţia sa de artă, a anunţat joi guvernul bulgar.
Pictura, descoperită luna trecută într-un apartament din Sofia, este semnată de artist, dar nu este listată în cataloagele de artă.
Se pare că tabloul a fost păstrat în Grecia timp de mai mulţi ani înainte de a fi introdus clandestin în Bulgaria cu scopul de a fi vândut în străinătate.
Ministrul bulgar de interne Ivan Demerdjiev, intervievat joi la postul de televiziune bTV, a vorbit despre o „autenticitate aproape sigură” a lucrării.
Potrivit avizului experţilor citaţi de parchet, tabloul „corespunde, prin stilul, tehnica şi specificul său artistic, particularităţilor estetice ale operei lui Jackson Pollock din perioada 1945-1950′.
O analiză a compoziţiei chimice a culorilor – o întrepătrundere de linii roşii şi negre pe un fond auriu – a relevat similitudini cu alte picturi, a precizat procurorul adjunct al Sofiei, Desislava Petrova, îndemnând totodată la prudenţă.
Dacă ar fi într-adevăr o lucrare a lui Pollock, aceasta ar putea valora până la 100 de milioane de dolari, în funcţie de cota actuală a artistului, născut în 1912 şi decedat în 1956, au precizat autorităţile, care revendică în acest stadiu dreptul de proprietate asupra tabloului.