Începând din martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care a fost suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Pentru Ryanair, livrarea avioanelor Boeing 737 MAX era esenţială pentru creşterea eficienţei flotei sale. Compania aeriană irlandeză făcuse o comandă de 210 aeronave Boeing 737 MAX, însă va primi numai zece aparate anul acesta.

Într-un document intern din 27 ianuarie, consultat de Reuters, Ryanair informează că Boeing va livra avioanele cel mai devreme în septembrie sau octombrie, ceea ce înseamnă că operatorul aerian nu le va putea folosi în timpul sezonului de vârf din iunie, iulie şi august.

Ryanair spera să poată beneficia din iunie de zece avioane Boeing 737 MAX, iar acum a avertizat că întârzierea ar putea duce la concedieri în rândul piloţilor şi al personalului navigant, dar şi la închiderea unor baze.

În prezent, compania aeriană low-cost Ryanair are o flotă de peste 450 de aeronave. În 2019, Ryanair a transportat 152,4 milioane de pasageri, în creştere cu 9% faţă de 2018.

Ryanair operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova, amintește Agerpres.

 
 

Urmărește-ne pe Google News