Arătată cu degetul după ce mii de români din diaspora s-au plâns că voturile lor nu au ajuns înapoi la București, deși le-au trimis din timp, compania se apără spunând că „activitatea de distribuire efectivă a plicurilor electorale expediate de Poșta Română se realizează de către fiecare operator poștal național din țara în care românii din diaspora au rezidența”,  potrivit unui comunicat transmis sâmbătă seară de Poșta Română.

Poșta Română confirmă că a adus înapoi la Autoritatea Electorală 18.421 de plicuri cu buletine de vot din cele 35.808 trimise, dar nu poate să precizeze câți au ales să voteze direct la secțiile de vot.

Reprezentanții Poștei declară că decizia de a trimite voturile înapoi în varianta gratuită, care nu conține un sistem de localizare al plicului, a aparținut alegătorilor, care ar fi putut alege o variantă contra cost, care permitea urmărirea acestuia.

„Aceste plicuri de retur sunt transmise de către administrațiile poștale străine (în mod gratuit) sau de operatori privați de servicii poștale (contra cost), opțiunea privind returnarea plicurilor electorale către România aparținând exclusiv votanților”, se precizează în comunicat.

Ce spune Poșta Română:

  • Poșta Română a pregătit și expediat, în perioada 2-13.11.2020, un număr total de 35.808 plicuri pentru votul prin corespondență, conform bazei de date primite de la Autoritatea Electorală Permanentă. De asemenea, au părăsit România, pe data de 24 noiembrie, 158 de plicuri destinate militarilor români din Afganistan. Livrarea acestora a fost efectuată cu o aeronavă aparținând MApN.
  • În ceea ce privește confirmările de primire se impune diferențierea acestora între:
  1. trimiteri cu formular standard de confirmare de primire (pentru trimiteri recomandate – țări cu care România nu are relații EMS, un număr de 172 de trimiteri de acest tip) și
  2. trimiteri EMS pentru care confirmarea de primire este electronică și se obține doar în urma unei solicitări formulate în mod expres către operatorii de destinație.
  3. Numărul plicurilor sosite în România până la data de 3 decembrie 2020 și predate către cele 3 birouri electorale de circumscripție este 18.421 de plicuri.
  • După expirarea termenului-limită prevăzut de legislația electorală în vigoare s-au întors în România 1.092 de plicuri.
  • Cu toate acestea, Poșta Română nu poate furniza informații cu privire la exprimarea efectivă a dreptului de vot de către fiecare cetățean care și-a exprimat această intenție, românii din diaspora având inclusiv posibilitatea ca și în ipoteza în care au optat pentru votul prin corespondență totuși să fi ales să voteze în secțiile de votare fizice sau să nu își mai exprime votul.

Poșta Română arată că s-a aflat în dialog „constat cu toate administrațiile poștale străine pentru a trata cu prioritate toate timiterile poștale electorale (atât în cadrul procesului de expediere, cât și de returnare)” și ca „răspuns tuturor solicitărilor particulare primite din partea cetățenilor români care nu recepționaseră plicurile expediate de Poștă”.

„Am înregistrat un număr de aproximativ 250 de reclamații cu diverse subiecte. Dintre acestea, aproximativ 60 se refereau la faptul că trimiterile erau blocate din motive necunoscute de operatorii poștali. Am avut astfel de situații în Ungaria, Franța sau Elveția. După intervențiile Poștei Române, aceste trimiteri au fost deblocate și livrate către destinatari.

Un alt aspect întâlnit a fost cel referitor la refuzul primirii plicului la poștă pe motiv că acesta nu este plătit. Precizăm că toate administrațiile poștale din țările unde au fost trimise pachetele de vot au fost informate despre faptul că plicurile de întoarcere sunt preplătite”, se mai arată în documentul transmis de Poșta Română.

Comunicatul integral al Poștei Române:

 
 

Urmărește-ne pe Google News