„Votul Consiliului de Securitate al ONU pentru adoptarea rezoluției SUA reprezintă o victorie semnificativă pentru diplomația SUA și pentru eforturile President Donald J. Trump (n.red. – președintelui american) de încetare a războiului Rusia-Ucraina. Această acțiune istorică stabilește condițiile pentru o cale către pace și pentru încetarea acestui măcel”, se arată în postarea făcută marți, 25 februarie, de Ambasada SUA în România.

„Pentru prima dată în istorie SUA a votat alături de Coreea de Nord”, Statele Unite ale Rusiei. Ați ajuns de râsul lumii. Rușine!”, „Nu îmi vine să cred cât de jos a putut să coboare diplomația americană. Ce erați și ce ați ajuns”, „Nu uitați să trimiteți mail lui Musk cu ce ați făcut săptămâna trecută… altfel, toate postările astea sunt în van… mi-e milă sincer de oamenii de bun simț din US…”, „Ați ajuns să votați alături de Coreea de Nord și Iran doar pentru a-l reabilita pe dictatorul de la Kremlin, voi care ați fost pentru mulți ca o lumină a democrației”, „SUA a votat alături de Rusia și Coreea de Nord împotriva condamnării invaziei Ucrainei. Asta e știrea. Asta ați ajuns: prieteni cu un dictator” – sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauți.

Statele Unite se numără printre țările care au votat împotriva rezoluției

Amintim că în cadrul unei sesiuni speciale a Adunării Generale a ONU, care a avut loc luni, 24 februarie, SUA au votat, alături de Rusia și alte 16 țări, împotriva unei rezoluții propuse de Ucraina.

Documentul, inițiat de Ucraina și susținut de un număr mare de state europene, reafirmă necesitatea respectării suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, precum și angajamentul față de dreptul internațional.

Rezoluția, care evidențiază cei trei ani de consecințe devastatoare generate de invazia pe scară largă a Ucrainei de către Federația Rusă, a fost supusă votului și a înregistrat 93 de voturi pentru, 18 împotrivă și 65 abțineri. 

Printre statele care au votat împotriva rezoluției se numără și Statele Unite, Rusia, Sudan, Palau, Mali, Ungaria, Burundi, Belarus și alte 10 state. 

Comentează
 Urmărește-ne pe Google News Abonati-va la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii