Abia ce intrase în scara blocului când doi indivizi s-au năpustit asupra lui şi l-au înjunghiat. Lovitura de cuţit a fost atât de puternică, încât poştasul s-a prăbuşit la pământ, inconştient. Ca să fie siguri că nu vor fi găsiţi repede, tâlharii l-au târât pe bărbat până în ghenă şi au fugit cu banii.
Un locatar din bloc l-a găsit pe poştaş după mai bine de două ore şi a sunat la ambulanţă. Hoţii au reuşit să fugă cu 400 de milioane de lei vechi. Dar se pare că nu vor avea prea mult timp să-i cheltuiască. Toată seara criminaliştii au adunat probe din scara blocului şi se pare că au găsit suficiente amprente ca să poată întocmi un cerc de suspecţi. Poştaşul a fost operat, iar în acest moment este în afara oricărui pericol. Dacă vor fi identificaţi, tâlharii vor fi acuzaţi de jaf şi tentativa de omor.