”Nea Mișu”, care de 31 de ani e angajat al Poștei Române, sărbătorește bucuria reîntoarcerii la normalitate în grădina lui plină cu flori și unde deja și-au arătat colțul ceapa și usturoiul.

„E o mare bucurie, e ca o eliberare. E bine, e lume pe stradă, copii cu bicicleta. Vremea e frumoasă aici la Suceava, doar că bate puțin vântul. Toată lumea aștepta momentul ăsta și era nedumerită, că nu știa ce măsuri se iau”, a declarat pentru Libertatea bărbatul care și-a continuat activitatea fără întrerupere în toată perioada de izolare a orașului său.

”Aseară am primit cu bucurie vestea ministrului Velea. Când mergeam la oameni acasă, toți mă întrebau de vești noi. Și le ziceam că așteptăm și noi ca măcar să ieșim din carantină. Ar fi fost urât ca toată țara să primească un pic de libertate și noi să fi rămas în carantină. Și mai ales că n-ar fi fost din cauza populației, care a respectat măsurile. Poate dă Dumnezeu și ține cu noi și scăpăm de virusul ăsta. Și mai avem de muncă să mai duc pensia la oameni, că mai am zece ani până la pensie”, a completat râzând bărbatul.

Poștașul care le-a alinat singurătatea bătrânilor din Suceava, în ziua ieșirii din carantină: “E ca o eliberare”
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Patrule pe străzi, filtre la intrarea în localitate, oameni liniștiți

Majoritatea sucevenilor au ales să respecte măsurile recomandate de autorități și preferă să stea mai mult la domiciliu, inclusiv în ziua în care carantina a fost ridicată. Pe străzi,  cei care au circulat azi au avut măști, iar mulți dintre ei, și mănuși de protecție. În Piața Agroalimentară centrală, azi dimineașă, erau doar câțiva clienți care respectau și măsuri de distanțare socială.

Pe esplanada din centrul orașului, joi dimineața, erau câțiva trecători răzleți, dintre cei care și-au făcut cumpărături, dar și echipaje ale forțelor de ordine. Străzile nu s-au aglomerat cu mașini, iar în tot orașul patrulează mașini de poliție sau jandarmerie.

Primăria: “Monitorizăm situația”

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat pentru Libertatea că își dorește ca sucevenii să respecte în continuare măsurile adoptate de autorități. El a spus că se lucrează la o hotărâre a Comitetului Local pentru Situații de Urgență privind ridicarea graduală a interdicțiilor din municipiu.

Astfel, s-au redeschis parcurile, dar se mențin aceleași măsuri în piețe și se menține închis Bazarul Suceava, în timp ce transportul în comun va fi reluat cu anumite măsuri de protecție. „Vom monitoriza în continuare situația din oraș”, a spus primarul Ion Lungu.

Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO
Recomandări
Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO
20200514_075318Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI