Televiziunea privată Tolo News a devenit cunoscută în Afganistan datorită știrilor, reality show-urilor și telenovelelor turcești, programe care au schimbat și influențat peisajul media din țară. Acum, există semne că, în ciuda promisiunilor, talibanii pregătesc o reprimare violentă a libertății presei.

Presa afgană nu a uitat ameninţările şi asasinările jurnaliştilor care au fost făcute în 20 de ani de insurecţie a mişcării islamiste după plecarea de la putere în 2001, alungaţi de o coaliţie condusă din Statele Unite.

Amintirea primului regim taliban (1996-2001) rămâne încă vie în memoria afganilor, inclusiv din cauza restricțiilor privind accesul la informații.

De ce șefii Tolo News au decis să emită în continuare

Revenirea la putere a talibanilor „ne-a pus într-o situaţie foarte, foarte dificilă”, a afirmat Lotfullah Najafizada, director al postului privat TV Tolo News, pentru AFP. „Ca serviciu de informare care funcţionează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, nu avem nici măcar o oră pauză pentru a ne gândi”.

Iar decizia de a emite în continuare a fost luată pentru că Tolo News are datoria de a acoperi realitatea, a explicat el.

Un alt motiv este și pentru că era „aproape imposibil” de negociat cu talibanii o reluare a programelor, dacă acestea ar fi fost suspendate deja, a relatat news.ro.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

O jurnalistă Tolo News care i-a luat interviu purtătorului de cuvânt al talibanilor a fugit din țară

De la revenirea la putere, mişcarea islamistă, care vrea să arate o imagine moderată pentru a încerca să calmeze comunitatea internaţională şi populaţia, a cerut mass-media afgane să nu-şi schimbe obiceiurile.       

Pe 17 august, un responsabil taliban a acceptat să răspundă la întrebările unei jurnaliste, Behishta Arghand, în direct, din studioul Tolo News. După aceasta, jurnalista a fugit în Qatar. „La fel ca alte milioane de oameni, mă tem de talibani”, a povestit ea pentru CNN.

Din 2001, mai mult de 160 de staţii de radio şi zeci de posturi de televiziune au fost înfiinţate datorită ajutorului internaţional şi al investiţiilor private. 

În ultimii ani, populaţia a putut vedea programe care au fost interzise sub regimul taliban, fie emisiuni muzicale sau dezbateri politice.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI