„De trei ori a venit semnalul pentru transferul declarației și tot de atâtea ori a fost anulat. Formularea este rescrisă chiar acum”, a declarat în noaptea de vineri spre sâmbătă unul dintre interlocutori. 

Potrivit practicii uzuale, un mesaj înregistrat de Kremlin este transferat, pe servere, centralizat, către posturile de televiziune, care, mai apoi, îl difuzează.

În loc de o declarație, Kremlinul a raportat ulterior că Vladimir Putin a primit rapoarte despre progresul anchetei privind atacul terorist de lângă Moscova. 

De asemenea, vicepremierul Tatiana Golikova le-a urat însănătoşire grabnică tuturor celor răniţi în atacul terorist de la Crocus City Hall, de lângă Moscova şi a mulţumit personalului medical, în numele lui Vladimir Putin.

Vladimir Putin a vorbit cu Aleksandr Lukașenko

Dacă nu a apărut cu o declarație publică în noaptea de vineri, după atacul terorist, în schimb Vladimir Putin a discutat la telefon cu omologul său belarus, Aleksandr Lukașenko.

Sâmbătă dimineață, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitro Peskov, a declarat că Putin și Lukașenko „și-au confirmat disponibilitatea de a coopera în lupta împotriva terorismului”.

Serviciul de presă al lui Lukașenko a transmis că președintele din Belarus și-a exprimat „profunda compasiune în legătură cu atacul terorist care a avut loc în regiunea Moscovei”.

Astfel, în absența discursului lui Putin, oficialii regionali și propagandiștii ruși și-au petrecut noaptea prezentând versiunile lor privind implicarea serviciilor speciale ucrainene în atacul terorist.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News