Principalele declarații ale lui Viorel Andronie:
Dacă animalele de companie pot transmite COVID omului
- Datele științifice arată că infecția COVID-19 nu s-a transmis de la animal la om, s-a demonstrat însă că omul poate transmite animalului.
- Unele animale au prezentat simptome specifice COVID-19 după ce îngrijitorii lor au fost pozitivi și au avut simptome.
- Nu există nicio dovadă științifică, până acum, care să confirme posibilitatea transmiterii infecției cu COVID-19 de la animal la om.
- Ce s-a întâmplat în Danemarca și Olanda, când au ucis nurcile, a fost o măsură radicală, de precauție.
- Grupul acela de experți (care a scris un editorial în revista Virulence – n.r.) a emis o ipoteză, o opinie prin care se presupune că ar contribui la reducerea răspândirii virusului în rândul populației.
Despre o posibilă decizie de vaccinare anti-COVID a animalelor
- Avem de mult coronavirus la animale, dar nu avem COVID-19. Dacă nu avem o infecție mare cu COVID-19 la animale, de ce să luăm măsuri de vaccinare?
- Toate cazurile pozitive la animalele de companie au fost în situațiile în care proprietarul a fost pozitiv la COVID-19.
- Au fost și situații în care animalele au trăit în casă cu proprietarul infectat și nu au contractat noul coronavirus.
Cum se manifestă boala la animale
- Pisicile prezintă semne respiratorii, febră, tuse, diminuarea apetitului, semne similare cu cele de la om. Felinele au o sensibilitate mai mare.
- Câinii și maimuțele care s-au infectat nu au avut semne evidente.
Despre cazuri de COVID-19 la animale în România
- A fost diagnosticată cu COVID-19 o pisică, în București, după ce proprietarul ei fusese infectat, ambii fiind vindecați acum.
Există tratament pentru animalele de companie infectate cu COVID?
- Medicul veterinar poate administra un tratament simptomatic, în special imunomodulatoare sau antivirale.
- Se administrează interferon și lizină, ca imunomodulatoare.
Recomandări pentru proprietarii animalelor de companie
- Să nu lase alte persoane să pună mâna pe animal.
- Să evite contactul cu un alt animal de companie.
- După confirmarea infecției cu COVID, animalul de companie să nu vină în contact cu alte persoane din afara locuinței.
Animalele sunt vulnerabile la COVID?
- Cazurile sunt extrem de izolate. S-au descoperit în China, Germania, în SUA, câteva cazuri de infecție, nesemnificativ.
Sunt românii receptivi la măsurile preventive?
- În ceea ce privește animalele de companie, proprietarii iau în serios măsurile.
Despre vaccinarea anti-COVID a animalelor
- Este o măsură exagerată, mai bine s-ar concentra asupra pandemiei la om, nu la animale.
- Numărul este nesemnificativ, cazuri sunt izolate, nu ar trebui să fie asta o îngrijorare.
Un grup de specialiști susține într-un editorial în revista Virulence că, pentru a stopa răspândirea coronavirusului, trebuie luată în calcul într-un viitor nu foarte îndepărtat vaccinarea pisicilor și câinilor.
Emisiunea Adriana Nedelea LA FIX poate fi urmărită, de la ora 11.00 și de la ora 13.00, pe site-ul Libertatea și pe pagina de Facebook.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro