Cea mai mare durere este atunci când pierzi pe cineva drag, când persoana alături de care construiai un viitor s-a stins. Miercuri, de la 20.30, echipa „Visuri la cheie” ajunge în Turburea, județul Gorj, și o vom cunoaște, împreună, pe Alina – o mamă care a rămas singură, cu trei copii: „Atunci când ți se întâmplă ceva rău în viață, îți pierzi speranța și ai impresia că vei merge din rău în mai rău”, va spune femeia, cu lacrimi în ochi.

Cei trei copii și mama lor locuiesc împreună cu bunicii. Au o casă, începută de tatăl lor, care a rămas la stadiul de beton, după ce bărbatul a murit. Durerea familiei și povestea puternică din spate i-a impresionat pe Dragoș și pe arhitecți.

echipa-familia-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Trăiesc drama unei familii care s-a întâmplat acum 3 ani și am simțit că s-a întâmplat acum trei zile. El era totul și totul a dispărut, iar ei nu mai au de ce să se agațe. Sper să le aducem o altfel de perspectivă a vieții, să nu le reparăm o casă, ci sufletele. Alinei, în special. Cosmin s-a apucat de o casă pe care nu a reușit să o ducă la bun sfârșit. A pus în ea tot ce ar pune un om în casa lui: iubire, pasiune, dăruire și nerăbdare să o vadă. Din nefericire, n-a mai apucat. Sper să reușim noi să-i continuăm munca și să le dăm copiilor ce și-ar fi dorit el să le dea”, va spune Alex Gavrilescu.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii votează de azi în primul tur al alegerilor prezidențiale
Recomandări
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii votează de azi în primul tur al alegerilor prezidențiale

Nu ratați miercuri, de la 20.30, o întâlnire din care avem cu toții de învățat. Vom cunoaște o comunitate unită, oameni care știu să ofere ajutorul, fără să ceară ceva la schimb și o speranță care va reuși să lumineze viitorul unor copii.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Rușii declanșează războiul hibrid înainte de alegerile din România. ANCOM: sunt site-uri clonate și atacuri cibernetice
Adevarul.ro
Rușii declanșează războiul hibrid înainte de alegerile din România. ANCOM: sunt site-uri clonate și atacuri cibernetice
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Elle.ro
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Argumentele experţilor care susţin că pozele publicate de Lasconi sunt false. SURSE: USR vrea să o dea afară din partid după primul tur
Observatornews.ro
Argumentele experţilor care susţin că pozele publicate de Lasconi sunt false. SURSE: USR vrea să o dea afară din partid după primul tur
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei
HOROSCOP
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI