ComenteazăAu un ajutor social de 168 de lei
Anii au trecut, iar viaţa Cristinei s-a transformat într-un calvar. Un blestem pe care-l duce, poate, pentru greşelile din tinereţe. A mai făcut doi copii cu doi bărbaţi diferiţi, pe care i-a dat, ulterior, în plasament, deoarece concubinii au părăsit-o.
Apoi şi-a cunoscut actualul soţ, Cătălin Olteanu (35 de ani), dar nici acesta nu a reuşit să-i ofere o viaţă mai bună… Locuiesc pe unde apucă şi doar prin milostenia unor oameni cu suflet reuşesc să aibă un acoperiş deasupra capului.
Au făcut împreună patru copii – Maria (10 ani), Valentin (9 ani), Elena (8 ani) şi Emanuel (4 ani) – şi îi vede cum se chinuiesc în fiecare zi.
“Trăim dintr-un ajutor social de 168 de lei pe lună. Ca să supravieţuim, cei mici şi soţul meu ies să cerşească pentru o coajă de pâine. Nimeni nu vrea să ne angajeze. Ăsta e blestemul meu pentru ce am făcut”, ni s-a plâns Cristina.
Au făcut Paştele în faţa unei cofetării
În fiecare dimineaţă, cei mici bat oraşul la pas, împreună cu tatăl lor, şi cer de pomană. Sunt murdari şi slabi. Vin acasă cu câţiva lei şi mama lor abia reuşeşte să le încropească ceva de mâncare.
Sărbătorile Pascale le-au petrecut în faţa unei cofetării. Toată lumea le dădea prăjituri şi ciocolată. Şi acum, când îşi aduc aminte, simt în cerul gurii gustul dulcelui, dar nu se plâng niciodată. Seara, când se culcă, Cristina se aşază lângă ei şi îi mângâie. O doare sufletul când îi vede în suferinţă. Şi, noapte de noapte, se gândeşte la fetiţa pe care a dat-o.
“Oare ce s-a ales de ea?”, s-a întrebat de milioane de ori. Şi iată, după 22 de ani, Dumnezeu îi zâmbeşte din nou. Printr-o conjunctură, un cunoscut i-a făcut o adresă de Facebook. Nu are calculator, dar mai merge la un internetcafé să se uite după locuri de muncă. În urmă cu câteva luni, pe adresa ei a sosit o întrebare care i-a întors universul pe dos.
“Ce faci, mamă? Eu sunt Mariana, fata pe care ai dato spre adopţie”. “Când am citit mesajul, mi-a stat inima şi îmi fugea pământul de sub picioare. Fetiţa mea m-a găsit! Cei care au crescut- o i-au spus că este înfiată. Ea a luat legătura cu asistenta socială care a intermediat adopţia şi aceasta i-a dat adresa mea de Facebook. A decis să mă caute. Nu vorbeşte româna, dar traduce pe internet, apoi îmi lasă mesaje”, ne-a mărturisit Cristina.
Părinţii adoptivi i-au spus adevărul
Aşa a început totul. Plecată în oraşul norvegian Fredrikstad cu noua ei familie, fetiţa înfiată a trăit o copilărie fericită. Părinţii adoptivi i-au spus Irene, dar i-au dat şi un nume românesc, Mariana. A mers la şcoală, şi-a făcut prieteni, a fost iubită şi nu i-a lipsit nimic. Mai mult, s-a logodit şi a devenit, la rândul ei, mamă.
Exact cum promisese familia care o înfiase. La momentul potrivit, părinţii adoptivi i-au spus toată povestea. Că undeva, în România, ea mai are o mamă, cea care i-a dat viaţă. Despre ţara ei natală nu ştia mare lucru. Şi acum, dintrodată, să afle că peste mări şi ţări trăieşte o femeie care îi este părinte biologic. Cu numele ei în memorie şi cu un milion de întrebări în cap, a deschis calculatorul şi a tastat Cristina Olteanu.
Aşa a început relaţia cu femeia care acum 22 de ani o părăsea cu lacrimi în ochi. De atunci, de trei ori pe lună, îşi dau întâlnire în faţa calculatorului. Au atâtea să-şi spună! Tânăra aşteaptă, poate, explicaţii. Explicaţii pe care femeia amărâtă din România nu i le poate da. Înrobită de greutăţi, aceasta nu-i poate dezvălui adevărată ei condiţie. Nu vrea să o împovăreze. Nu are dreptul să o încarce cu problemele ei.
E fericită că mâna de om pe care a ţinut-o în braţe pentru doar câteva zile are o viaţă împlinită şi o familie care şi-a ţinut cuvântul. Nu aşteaptă nimic de la ea.
“Nu-i cer nimic. Miam salvat fata din iadul cerşetoriei în care eu încă mai trăiesc şi asta îmi ajunge. Ea îmi tot spune că ştie că mi-e greu şi să venim cu toţii la ea în Norvegia să ne cunoaştem, dar eu nu vreau să o împovărez”, ne-a mărturisit Cristina. Când computerul se închide, femeia îşi ia copiii din internet-café şi pleacă pe jos pre casă. Oraşul cenuşiu o apasă greu. Cei mici îşi târâie pantofii pe trotuarele prăfuite şi, din când în când, cer câţiva lei unui trecător mai bine îmbrăcat.
Asta e viaţa ei. Soarta s-a răzbunat, poate, pentru greşelile din tinereţe. Pe o stradă din nordul Europei, o tânără îşi îndeasă adânc mâinile în buzunare şi păşeşte îngândurată pe trotuarele curate.
Undeva, în România, trăieşte o femeie care… şi aici gândurile se învălmăşesc în capul ei. Oare ce ar trebui să facă? Oare ar trebui să judece sau doar să încerce să înţeleagă? Şi grăbeşte pasul către casa ei călduroasă şi către familia care o iubeşte.
Cei mici nu merg la şcoală
Mulţi poate ar condamna-o pe Cristina Olteanu, numind-o “mamă denaturată”. Ziarul Libertatea a prezentat însă povestea femeii nefericite fără să judece şi, apoi, să arunce cu piatra, mai ales când aceasta regretă greşelile tinereţii. Cea mai aprigă dorinţă a ei este să-şi crească toţi copilaşii în tihnă.
“Dacă cineva i-ar oferi soţului meu un loc de muncă şi o casă unde să stăm, i-aş lua la mine şi pe ceilalţi doi lăsaţi în plasament, aş fi cea mai fericită mamă din lume. I-aş da şi pe cei mici la şcoală, că acum nu merg deoarece nu avem domiciliu stabil, şi le-aş face o cale dreaptă în viaţă fără să mai fim nevoiţi să cerşim”, ne-a mai spus Cristina.
Fotografii: Gabriel Pătruţ