În vârstă de 75 și 78 de ani, Patricia și Leslie se aflau în categoria persoanelor cu risc mare de îmbolnăvire. În urmă cu câteva zile, Patricia, care a fost asistentă medicală, a ajuns la spital, după ce s-a infectat cu virusul. Foștii ei colegi i-au spus să meargă acasă și să se izoleze.

Într-o săptămână, starea ei s-a înrăutățit. La fel și cea a soțului ei. Cei doi au fost transportați la spital. La șapte zile de la internare, cei doi au murit. Și-au pierdut viața în același minut, au anunțat reprezentanții spitalului.

„Au făcut literalmente totul împreună și, deși suntem șocați, când ne uităm la asta, credem că nu este atât de surprinzător, deoarece au fost împreună tot timpul și s-au distrat atât de mult împreună în viață”, a spus una dintre cele două fiice ale lor, Joana Sisk, potrivit CNN.

„Un fel de Romeo și Julieta”, a completat ea. Fiica celor doi a ținut însă să tragă și un semnal de alarmă, plecând de la povestea părinților ei.

Ea a apus că aceștia au fost infectați după ce au mers la un restaurant. După ce s-au îmbolnăvit, cei doi bătrâni au regretat decizia.

Statele Unite sunt cea mai afectată țară de COVID-19, având peste 14 milioane de cazuri confirmate și aproape 280.000 de decese, potrivit datelor Worldometers.

 
 

Urmărește-ne pe Google News