Una dintre vorbele de duh ale pușcăriașilor avertizează deținuții că timpul liber este principalul inamic al celor care sunt condamnați la închisoare. Nu acesta a fost și cazul lui Dumitru Diaconescu (născut în 1949). Zi de zi el a lucrat în pușcărie, iar înainte de eliberare deja se plângea că nu va avea timp să termine tot ce a început de sculptat în lemn sau în piatră în atelierul său de la Penitenciarul Colibași, județul Argeș.
Bărbatul a fost condamnat în 2001, de Tribunalul Vâlcea, la 20 ani de închisoare pentru crimă. Și-a ucis partenera de viață în timpul unei dispute. A fost eliberat condiționat anul trecut, în luna mai.
Iertare, în numele lui Iisus
A fost “oaspete” la centrele de detenție din Gorj și din Colibași. La ultima închisoare, Dumitru Diaconescu a avut un atelier în care a avut zeci și zeci de unelte folosite la sculptură. Aproape o sută spune artistul.
“În fiecare zi când ajungeam dimineața în atelier, gardianul număra toate instrumentele. Seara, la plecare, le număra din nou”, povestește acesta.
Atelierul său făcea parte din cadrul fabricii de mobilă de la Penitenciarul Colibași, Diaconescu realizând mobilă la comandă. Clienții săi erau în general preoți.
Cât despre cele o sută de arme albe care îl înconjurau în pușcărie, era vorba de dălți care pot străpunge orice rocă, cuțite cu lame dure și ascuțite, dar și securi care sparg piatra cu o simplă lovitură.
Pe lângă mobilă, Dumitru Diaconescu s-a specializat și în icoane în lemn cu chipul lui Iisus, al lui Ioan Botezătorul și al altor sfinți. Astfel, spune el, încearcă să obțină iertarea celei pe care a ucis-o, dar încă nu simte că a obținut milostivirea și nu știe dacă o va primi vreodată.
Cu o voce de om răcit, Diaconescu promite că nu se va opri să se perfecționeze în astfel de lucrări de artă populară. Până atunci, încă doarme până târziu parcă pentru a uita de apelul de dimineață de după ora 7.00 care să dă în pușcărie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro