Taihuttu şi soţia se întorcea în 2017 dintr-o excursie de nouă luni, în jurul lumii, alături de cele trei fiice, când au luat această decizie radicală. În timpul călătoriei, Didi a văzut că peste tot se folosesc monede digitale, astfel, după 17 ani de muncă, şi-a dat demisia pentru a se implica în aceasta afacere.
Familia olandezului și-a vândut casa și locuiește acum într-un camping. Cuplul a vândut mașina, motocicleta, hainele, pantofii și chiar jucăriile copiilor, potrivit uk.businessinsider.com.
“Oamenii îmi spun că sunt nebun. Dar noi suntem o familie aventurieră şi vom paria pentru un stil de viaţă minimalist. Dacă nu îţi iei niciun risc, viaţa e plictisitoare”, a declarat Didi.
Olandezul vrea să ducă acest tip de viață până în 2020, atunci când speră ca valoarea pentru Bitcoin să crească de trei-patru ori şi să se îmbogăţească.
Povestea olandezului circulă acum în toată lumea, fiind admirat sau condamnat pentru decizia pe care a luat-o alături de familia lui.
Recomandări
Cine a furat coiful și brățările dacice de aur, în Olanda: „100% sunt și români implicați”, susține ciminalistul Tudorel Butoi
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Viva.ro
Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
FANATIK.RO
Orașul din România care a urcat puternic în trend – e surpriza imobiliarelor pe 2025. Este aproape de București, dar traiul e de 6 ori mai ieftin. Sunt case la prețuri bune, magazine, școli și peste tot vezi tineri sau pensionari fericiți
Elle.ro
DESPĂRȚIRE neașteptată în showbiz! Cele două vedete se logodiseră recent, însă acum au pus capăt relației
Unica.ro
Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!
Observatornews.ro
Ultimele ore din viaţa tinerei ucise de soţ, în Giurgiu. O zi scăldată în alcool şi sânge: "Sebi, ce ai făcut, Sebi?"
HOROSCOP
Horoscop 26 ianuarie 2025. Berbecii vor simți nevoia să schimbe atmosfera din jurul lor