Bărbatul a reușit să câștige în 2009, în Italia, o sumă de bani pe care mulți români nu reușesc să o strângă într-o viață. Pe când lucra ca șofer, Giani Doloi și-a cumpărat un loz pe care a dat 5 euro. Nu i-a venit să creadă că a câștigat 500.000 de euro, notează reporteris.ro.

„Fiind fumător, când mă opream la chioșc să-mi iau țigări, îmi luam și câte un loz. Am mai câștigat câte 200 euro, 500 euro. Dar atunci, în 2009, nu mi-a venit să cred când am văzut suma”, a mărturisit Giani, tânărul de 38 de ani, care s-a îmbogățit peste noapte.

După ce a așteptat aproape o lună până când să îi intre banii în cont, Giani a făcut primele achiziții din suma câștigată.

„Am dat 48.000 de euro pe un Audi. Pentru fratele meu am dat 28.000 de euro pe mașină. Când am ajuns în țară, i-am luat și surorii mele, care încă nu avea 18 ani, un Opel Astra, pe care am dat 11.000 de euro”, spune Giani.

Întors acasă, bărbatul și-a cumpărat un apartament cu trei camere în Iași. Mai apoi, a mai cumpărat un apartament cu trei camere, pentru fratele său, și un altul, cu două camere, pentru sora sa. Cu toate că deține trei locuințe, Giani preferă să stea împreună cu soția în apartamentul cu două camere al mamei sale, din Tomești.

Mașini, apartamente și terenuri, cumpărate cu banii obținuți peste noapte

Tot din banii câștigați, și-a achiziționat un teren de 1.000 de metri pătrați în localitatea Bucium și un altul, cu o suprafață de 870 de metri pătrați, în Cârlig.  „Vreau să-mi fac casă în Bucium și de aceea am luat acel teren”, explică Giani.

Giani a închiriat cele trei apartamente din Iași și câștigă 750 de euro în fiecare lună.

„Sora mea și-a făcut casă, iar fratele meu e plecat la muncă în Italia, așa că banii pe chirii îi iau eu”, spune Doloi.

Din șofer, ieșeanul a încercat să devină afacerist. N-a reușit pentru că, spune el, mulți au încercat să profite de pe urma sa.

„Am încercat să deschid câteva afaceri, însă toți cei care erau în jurul meu nu știau cum să facă să-mi ia banii. Nimeni nu m-a învățat de bine. Am avut tot felul de propuneri. Am deschis un bar, care nu a mers și a trebuit să renunț la afacere. Atunci am zis că mai bine să mă angajez din nou șofer și să muncesc, decât să intru în afaceri cu tot felul de persoane care nu-mi vroiau binele”, zice Giani.

A împrumutat peste 100.000 de euro

Din averea obținută peste noapte, omul și-a cumpărat două autoutilitare, însă nici această investiție nu s-a dovedit a fi profitabilă. Spune că a rămas doar cu o dubiță pe care i-a închiriat-o cumnatului său pentru suma de 3.500 de lei lunar.

Recunoaște că mulți dintre prietenii săi au venit să-i ceară bani.

Am zis că dacă tot nu sunt bani munciți, atunci să ajut și eu pe alții. La mulți le-am dat câte 200, câte 500 de euro. Vă dați seama că n-am mai văzut banii aceia înapoi. Cred că au fost vreo 10.000 euro. Unei verișoare i-am împrumutat 100.000 de euro ca să-și cumpere apartament în Galați. Mi-i dă și ea înapoi cum poate”, a povestit Giani despre cum a cheltuit cei 500.000 de euro

În schimb, unii dintre apropiați spun că Giani nu mai are niciun ban în cont pentru că a ținut-o numai în petreceri după ce s-a întors din Italia.

„Într-adevăr, timp de trei ani nu am lucrat, dar nici vorbă de petreceri încontinuu. E drept că mai mergeam în discoteci, dar nu zi de zi. Mai mergeam în vacanță în Italia, unde lucra mama. Gura lumii e rea și dacă nu le-ai dat și lor ceva, te vorbesc de rău”, spune ieșeanul.

Bărbatul spune că lucrează în continuare ca șofer și crede că, dacă ar fi depus toți banii în bancă pentru a obține dobânda, nu ar fi putut să stea degeaba.

„Câștig vreo 10.000 de lei lunar. Nu mă pot plânge. Dar vreau să muncesc în continuare. M-aș plictisi dacă aș sta acasă”, a precizat ieșeanul.

Pe când avea 22 de ani, Giani a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare, după ce nu a denunțat la poliție faptul că șapte indivizi tâlhăriseră un taximetrist.

Vezi cum un cuplu de scoțieni a câștigat la loterie 58 milioane de lire sterline cu un bilet rupt în două.

sursă foto: reporteris.ro


Citește și Scandal înainte de meciul FC U Craiova cu echipa lui Dragnea Jr. Fanii oltenii l-au înjurat pe liderul PSD şi nu au fost lăsaţi la meci


 

Urmărește-ne pe Google News