ComenteazăDiscretă, stă singură la masă şi se pregăteşte să mănânce prima masă a zile. Este liniştită. Pentru prima dată, după mai bine de 6 ani, Aneta Anghel are un acoperiş deasupra capului şi o masă asigurată. Până acum, banca din parc îi era pat, iar natura îi ţinea de cald, de frig şi de urât.
„Ia uitaţi, îmi tremură mâinile, la fel şi picioarele…sunt degerate. Mâinile şi picioarele au ajuns aşa din cauza frigului, a situaţiei… Cu picioarele abia merg, abia mă scol că au degerat. Mi s-a luat casa abuziv, eu nu am ştiut, mi s-au luat şi toţi banii din bancă şi 6 ani am dormit în parc. Domnii de la Executare Silită au batut la uşă, m-au evacuat şi plecată am fost. Am staţionat în parc, dar m-am îmbolnăvit, sunt moartă de bolnavă pe bancă, vă daţi seama… Mi-au degerat şi degetele la picioare… Plânsă, îngheţată. Foarte, foarte greu…”, îşi începe femeia povestea, în timp ce ne arată degetele cu unghiile distruse de ger.
Poveste femeii care a dormit 6 ani în parc
Spune că a fost evacuată din garsoniera sa cauza unei datorii de 6.700 de lei la întreţinere. Mare parte din sumă a fost acumulată din penalităţi, iar Asociaţia de Proprietari a câştigat în instanţă procesul prin care s-a decis executarea silită a imobilului. Fiica sa nu a putut să o ajute prea mult. Stă într-o garsonieră, cu soţul şi cei 8 copii.
„M-am mai dus şi pe la copii, e adevărat, dar doar m-am spălat un pic la picioruşe, la mâini, la ochi şi am plecat”, mai spune Aneta Anghel.
A lucrat timp de 38 de ani la RATB, ca dispecer. Nu a avut deloc o viaţă tihnită. În urmă cu 30 de ani, din cauza fostului soţ care o bătea, a fost nevoită să îşi ia fiica şi să plece. A pierdut tot ce agonisise, dar a avut puterea să o ia de la capăt.
„Omor, bătăi, şi când eram însărcinată… Ce bătăi mâncam, vai de sufletul meu. Şi am fost nevoită să plec, că nu am avut încotro. El nu suferea copilul. Spunea că e tânăr şi vrea să îşi trăiască viaţa şi nu îi trebuie copii. După ce am născut, mi-am luat copilul şi am plecat. Am închiriat o garsonieră de la stat, pe care apoi am cumpărat-o. Între timp, am reuşit să strâng bani şi am luat şi fetei o garsonieră”, povesteşte bătrâna, în timp ce ochii i se umezesc şi amintirile vieţii de o dinioară o înconjoară.
Când credea că toate s-au aranjat şi se va putea bucura înlinişte de anii pensiei, a venit această lovitură năucitoare şi, din nou, s-a trezit abandonată de toţi prietenii, singură, în stradă. Şi-a căutat dreptatea şi la Parlament, şi la Guvern, şi în instanţă. Dar, a constatat că legile nu ţin cont de ce e drept sau corect.
„În România, mori cu dreptatea în mână. Legile nu sunt făcute pentru oameni, nu ţin cont de dreptate. Degeaba am explicat eu că mi s-au pus în mod incorect în cârcă nişte cote la întreţinere pe care nu aveam cum să le fac. Nu am avut bani de expert contabil, să facă evaluare şi aşa am pierdut procesul. Nu a contat pentru nimeni că eu aveam dreptate”, explică bătrâna.
Ajunsă la 67 de ani acum, Aneta Anghel spune că nu a mai avut puterea de a o lua din nou de la capăt şi a-şi recăpăta locuinţa. Aşa că a rămas în stradă, unde a fost aruncată fără niciun menajament de Asociaţia de Proprietari şi nu a mai luptat decât pentru a supravieţui o zi, şi încă o zi, sub cerul liber, în ploaie, în vânt, în ninsoare şi în arşiţă.
A ajuns, de curând, în Complexul de Servicii Sociale „Sfântul Ioan”, aflat în subordinea Primăriei Capitalei, unde are, de bine de rău, un acoperiş deasupra capului şi trei mese pe zi. Un lux, faţă de anii petrecuţi în stradă, când dormea sub cerul liber şi mânca doar când se milostivea cineva de ea.
„Mi-aş dori, în situaţia în care se va elibera o locuinţă socială, să fiu şi eu într-un pat al meu. Să îmi duc ultimii ani ai vieţii în căsuţa mea, nu pe străzi, ca un câine. Aici, la centrul acesta, am tot ce îmi trebuie, masa este foarte bună, dar nu e casa mea. Atât îmi mai doresc, să adorm în patul meu”, spune oftând Aneta Anghel, în timp ce, cu mâinile tremurând, încearcă să ducă la gură cana cu lapte.
În Bucureşti sunt câteva mii de persoane fără adăpost. Nu există o statiscă exactă a numărului celor care trăiesc pe străzi, sau care dorm pe la rude şi prieteni. Cert este că, în vara acestui an, la Primăria Generală a Capitalei erau înregistrate peste 3.000 de solicitări de acordare a unei locuinţe sociale, în timp ce la nivelul sectoarelor erau, în total, aproximativ 18.000 de cereri de acest tip, conform Consilierului General al Municipiului Bucureşti, Tudor Tim Ionescu.