24 de brățări dacice au fost găsite la situl Sarmizegetusa Regia, iar 15 dintre acestea au fost furate în anii 2000 și 2001. Din cele 15 furate doar 13 au fost recuperate de statul român, în intervalul 2007 – 2011.  

Primele patru brățări dacice au fost răscumpărate de la un colecționar american, iar a cincea a fost recuperată după ce a fost prezentată de un cetățean german la Expoziția Bienală a Anticarilor, din Paris, în luna septembrie a anului 2006. 

Cele 4 brățări răscumpărate de statul român cu suma de 800.000 de lei, de la un colecționar american, cântăresc, fiecare, aproximativ un kilogram.

Coiful de la Coțofenești a fost furat

„Obiectele sunt lucrate printr-o metodă care a dispărut de demult. Meşterii care au făcut brăţările au pornit de la lingouri de aur, de aproape 50 cm lungime, din care făceau câte o brăţară de aproape doi metri, bătând metalul. Uneltele folosite sunt neobişnuite azi. Acestea erau ciocane din lemn asemănătoare cu maiul cu care se spălau rufele la râu. Aceeaşi tehnică a fost folosită la producerea brăţărilor de argint, de a căror autenticitate nu se îndoieşte nimeni. În al doilea rând, brăţările nu sunt şlefuite şi au urme ale şederii în sol vreme îndelungată, care nu pot fi reproduse”, a explicat în trecut arheologul Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Amintim că o explozie a avut loc la Muzeul Drents din Assen, Olanda, în noaptea de vineri spre sâmbătă, unde se află și tezaurul dacic românesc. Coiful dacic de la Coțofenești și 3 brățări dacice au fost furate.

Vorbind despre furtul coifului de la Coțofenești, Arthur Brand, specialist în recuperarea obiectelor de artă furate, a declarat pentru cotidianul olandez AD că „marea teamă este că va fi topit”.

Peste 700 de artefacte prețioase, din peste 50 de tezaure dacice se aflau în Olanda sâmbătă dimineață, în momentul jafului de la Muzeul Drents, din Assen.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI