Doi soți au visat să aibă o familie numeroasă, dar după apariția primului lor copil, au avut probleme să mai conceapă pe cale naturală. Așa a început drumul americanilor care au adoptat șase copii.

Joe și Karen Bartling, ambii în vârstă de 60, au împreună un singur copil biologic, pe Joel, 30 de ani. După apariția lui Joel, cuplul nu a mai putut face un alt copil, deși și-a dorit o familie numeroasă, potrivit stories.swns.com.

Cei doi s-au hotărât însă să adopte, așa că, după ce au auzit de existența unui bebeluș abandonat în Coreea de Sud, Hannah, o fetiță de 2 ani care s-a născut fără ochi din cauza unei boli, a ajuns în SUA în anul 1997.

În decursul următorului deceniu, Karen și Joe au devenit cunoscuți asistenților sociali care încearcau să găsească cămine pentru copiii nevăzători. Cuplul a ajuns să adopte șase copii.

În casa celor doi oameni din Virginia care și-au dorit o familie numeroasă, trăiesc acum: Hannah, 23 de ani, David, 18 ani, Bethany 18 ani, Jesse, 17 ani, Abi, 17 ani, și Obed, 12 ani.

Despre faptul că toți copiii adoptați sunt nevăzători, Karen spune: „Am decis să adoptăm și s-a întâmplat ca primul copil să fie nevăzător. Este o provocare dar plin de satisfacții”.

Sursă foto northfoto.com

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

 

 


EXCLUSIV/ Borcea a vândut pentru Protecția Copilului mai mult gaz decât consumă un spital!


 

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News