Kennedy Johnson a primit titlul în 2021

Kennedy Johnson a primit titlu onorafic de „Zosimli Naa”, în luna octombrie 2021, în fața unei mulțimi adoratoare din Tamale, cel mai mare oraș din nordul Ghanei.  

Cel care i-a conferit titlul a fost Dakpema Abdul-Razik Salifu, un lider spiritual local, „Zosimli Naa” traducându-se aproximativ prin „Regina Prieteniei”, ceea ce o face, efectiv, șefa dezvoltării în zonă pentru Dakpema. 

Aflată la mii de kilometri de casă, pe un cal și îmbrăcată în ținută tradițională regală, Johnson ar fi putut crede că visează.  

„Încă mă ciupesc să mă conving că e real”, a spus ea pentru CNN.

„Se simte foarte ireal.” 

Drumul lui Johnson a început ca mamă adolescentă în Detroit, în 1990. Își amintește de această perioadă ca fiind „puțin provocatoare”. 

Aceasta o povestit cum o rudă a lăsat-o gravidă la vârsta de 15 ani, la centrul de plasament, promițând să o ia înapoi după nașterea copilului, lucru care nu s-a întâmplat.  

Facturile la curent electric și gaz metan pe care le vor plăti românii din 1 aprilie 2025. Trei scenarii analizate: de la plafonare la dublarea prețurilor
Recomandări
Facturile la curent electric și gaz metan pe care le vor plăti românii din 1 aprilie 2025. Trei scenarii analizate: de la plafonare la dublarea prețurilor

„A trebuit să renunț la multe dintre obiectivele copilăriei mele”, a spus ea. 

 „Pur și simplu a trebuit să găsesc în mine o forță interioară.” 

Atunci când fiica sa, DKiya, avea 11 ani, Johnson a început să o ducă în excursii în străinătate – mai întâi în Bahamas, apoi în Hong Kong și în America de Sud. Acestea s-au îndrăgostit de ideea de a călători. Johnson a început să își documenteze călătoriile online, „pentru a arăta că și minoritățile pot călători”.

„Întâlneam alți oameni de vârsta mea, dar nu din demografia mea”, a spus ea. „Mergeam în locuri și oamenii mă opreau spunând: Beyoncé! Presupuneau automat că sunt în industria divertismentului, nu în vacanță, pentru că persoanele de culoare nu călătoreau prea mult atunci.” 

După câțiva ani, atunci când DKiya a plecat de acasă, Johnson a făcut un test ADN care a arătat că are origini nigeriene și ghaneze. Pentru prima dată, călătoriile ei au dus-o în Africa de Vest. Sosirea ei acolo – pe care o descrie ca o „revenire” – „s-a simțit ca un mare oftat de ușurare”, a spus aceasta.  

Johnson a fondat în anul 2018 Green Book Travel

După prima călătorie, Johnson a fondat în anul 2018 Green Book Travel, o companie care organizează excursii în Africa de Vest, pentru membrii diasporei. 

Noua metodă a Meta de verificare, împrumutată de Mark Zuckerberg de la Twitter, nu va funcționa. Consecințele renunțării la fact-checking-ul profesionist
Recomandări
Noua metodă a Meta de verificare, împrumutată de Mark Zuckerberg de la Twitter, nu va funcționa. Consecințele renunțării la fact-checking-ul profesionist

Fiind numit după ghidul anual de călătorie care oferea informații pentru a proteja persoanele de culoare în perioada segregării din America, Green Book Travel duce oamenii în locuri istorice.  

Imediat au fost atrași oamenii, iar călătoriile sale în Africa de Vest au devenit mai frecvente.  

A simțit într-una dintre aceste călătorii o chemare fizică, „corpul meu era în flăcări”, să viziteze nordul Ghanei. 

În a doua zi în regiune i s-a cerut să facă o vizită tradițională la Dakpema și la bătrânii săi din Tamale

A realizat în scurt timp că nu era o întâlnire obișnuită. 

„Au început să se consulte între ei”, a spus ea, „și apoi au zis: „Vrem să te pregătești să devii regină.” 

Johnson nu a înțeles semnificația ofertei, inițial. Atunci când i-a povestit despre întâlnire unui bătrân din sat, acesta era pe punctul de a-și lovi mașina de uimire.  

După patru luni, alături de fiica sa și cea mai bună prietena a ei, Johnson a fost „înscăunată” oficial la Tamale – recunoscută oficial ca Regina Prieteniei – înainte de a fi prezentată comunității într-o paradă la festivalul anual Damba, în care a călărit un cal în aplauzele mulțimii. 

Înapoi în anii 90. Femeile-politician sunt pe cale de dispariție în funcțiile de top ale coaliției
Recomandări
Înapoi în anii 90. Femeile-politician sunt pe cale de dispariție în funcțiile de top ale coaliției

„A fost copleșitor pentru că mulțimea era atât de mare”, a spus Kendall Jones, cea mai bună prietenă a lui Johnson, care a fost alături de ea la eveniment.

„A fost prima mea experiență în care oamenii alergau după mașina ta în timp ce pleci.” 

Acum, Kennedy Johnson lucrează cu bătrânii din Regatul Dagbon, care datează din secolul al XIV-lea și cuprinde aproximativ cinci milioane de oameni, pentru a desfășura inițiative pozitive în Tamale, unde locuiește. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Vlăduța Lupău a făcut furori într-un club din Cluj. A atras toate privirile cu ținuta pe care a purtat-o și Cătălin Botezatu nu s-a putut abține când a văzut-o, părea că a uitat chiar și de blonda superbă care îl însoțea. Imaginile sunt virale
Viva.ro

Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Libertateapentrufemei.ro
Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Moneda din România care costă cât o mașină second hand. Poate o ai și tu în casă, dar nu știai că valorează o mică avere
FANATIK.RO
Moneda din România care costă cât o mașină second hand. Poate o ai și tu în casă, dar nu știai că valorează o mică avere
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Au scăzut taxele când toţi le cresc. O localitate anunţă impozite cu 49% mai mici în 2025
Observatornews.ro
Au scăzut taxele când toţi le cresc. O localitate anunţă impozite cu 49% mai mici în 2025
Horoscop 10 ianuarie 2025. Fecioarele au un moment bun pentru a reveni la cumințenia sănătoasă care le poate face zilele mai frumoase
HOROSCOP
Horoscop 10 ianuarie 2025. Fecioarele au un moment bun pentru a reveni la cumințenia sănătoasă care le poate face zilele mai frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI