În 2007, odată cu anul aderării României la Uniunea Europeană, tânărul Cătălin Flavian Pah se angajează pentru prima dată. Şi face asta în paralel cu studiile liceale, la doar 16 ani.

“Liceul l-am terminat la Cluj, am terminat Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”, matematica-informatică, mai apoi am continuat cu istoria şi ulterior am făcut un masterat în studii europene. Începând de la 16 ani, am avut tot felul de job-uri. Am început într-o agenţie imobiliară, mai apoi am intrat în presa locală, iar la 24 de ani, în 2014, am primit o ofertă de a studia aici, la Varşovia, la Colegiul European de la Natolin”, îşi aminteşte clujeanul. Şi, la fel de bine, îşi aduce aminte de ziua când a călcat pe pământ polonez: 10 august 2014.

“De aici vine o partea extrem de frumoasă a carierei mele. Am studiat un an de zile la Varşovia, an în care am făcut primul pas în zona de business, dar şi în zona de cariere în instituţiile europene. Datorită colegilor, am reuşit să dezvolt o reţea destul de bună la nivel european, iar la momentul respectiv, în 2014, exista un program denumit EU Careers Ambassadors, un program al Comisiei Europene care dorea să promoveze, în rândul ţărilor membre, oportunităţile de angajare la nivel de Comisie Europeană, Parlament European sau în alte instituţii centrale de la nivelul Uniunii Europene”, îşi aminteşte zâmbind Cătălin.

Migranți transportați în cuști metalice sudate sub caroserie. Fost polițist, lider al grupării infracționale: „Dacă îs mari, mai mult de 6 nu”
Recomandări
Migranți transportați în cuști metalice sudate sub caroserie. Fost polițist, lider al grupării infracționale: „Dacă îs mari, mai mult de 6 nu”

Catedra de la Cluj

Titlul îl obţine în 2015 şi se întoarce în ţară. Dar nu pentru mult timp.  “Făceam deja foarte multe drumuri între Polonia şi România. M-am întors la Cluj pentru a implementa ce am văzut aici. Grosso modo, înseamnă o posibilitate de a promova aceste oportunităţi de cariere la nivel european. Şi, mai mult decât atât, posibilitatea de a organiza cursuri de pregătire pentru studenţii din ţară, cursuri care seamănă puţin cu aceste teste EPSO, pe care orice persoană care doreşte să lucreze în instituţiile europene trebuie să le treacă. Reuşesc să organizez nişte cursuri modulare de cel puţin patru-cinci ori pe semestru, cu cursuri de miercuri până sâmbătă”, mai spune tânărul ambasador, care predă la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai.

Pivotul polonez

În paralel cu activitatea “europeană”, la doar 27 de ani, Cătălin Flavian Pah ţine şi frâiele Camerei Bilaterale de Comerț și Industrie Polono-Română. Ca director executiv, se ocupă de tot ce înseamnă activitatea curentă a organismului bilateral, proaspăt înfiinţat.

“E una dintre cele mai tinere camere de comerţ din Polonia. Astăzi, funcţionăm de aproape 10 luni de zile, prima întâlnire oficială am avut o în luna septembrie 2017. Avem deja 60 de membri, dintre care 35 sunt membri fondatori şi sperăm ca, până la finalul anului, să atingem un număr de 90-100 de membri. Este o efervescentă destul de mare pe zona de business româno-polonez şi avem şansa să fim un grup de români şi un grup de polonezi care fac ceva nou pe piaţă. Dacă e să folosesc o sintagmă destul de simplă, avem acele numere de telefoane la care toată lumea poate să apeleze în cazul în care există un interes pe zona de business”, mai spune clujeanul.

Florina Presadă, fostă directoare ACCEPT: „Dacă vedem tineri care se duc spre extremism, este pentru că au fost lăsați de izbeliște de către celelalte partide”
Recomandări
Florina Presadă, fostă directoare ACCEPT: „Dacă vedem tineri care se duc spre extremism, este pentru că au fost lăsați de izbeliște de către celelalte partide”

Perspectiva UE 

Deşi stabilit în Varşovia, clujeanul nu se simte departe de casă, mai ales că, în ultimii ani, traficul aerian între cele două state s-a intensificat.

“Trăim într-o perioadă cu foarte multe oportunităţi, recomand, de fiecare dată când merg la Cluj şi susţin cursuri, să încercăm toate drumurile care ni se deschid. Pentru mine, Polonia a fost şi este un drum extrem de bun. Dacă e să mă uit în urmă, cred că am avut o şansă enormă să vin să studiez în Polonia”, conchide Cătălin Flavian Pah.

Şi nu este greu de crezut. Clujeanul s-a bucurat de dreptul fiecărui european de a locui, de a munci, de a călători și de a studia în alte țări din Uniunea Europeana, fără niciun fel de oprelişti. Şi asta i-a schimbat viaţa.


Citește și:

#salvatipipera | Noi măsuri în urma campaniei Libertatea: Primăria Sectorului 2 a montat garduri pentru a împiedica parcarea ilegală pe str. Gara Herăstrău

REPORTAJ/Mesajul tulburător al unei bătrâne de vârsta României Mari: ”Să se găsească un conducător care să ne aducă acasă copiii” (VIDEO)

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Știrileprotv.ro
Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Horoscop zilnic pentru luni, 14 octombrie 2024. Rac, ai șanse mari să găsești dragostea
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 14 octombrie 2024. Rac, ai șanse mari să găsești dragostea
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Destinația de vacanță în care vara nu se termină nici în octombrie. E plin de români și mai ieftin decât în Mamaia
FANATIK.RO
Destinația de vacanță în care vara nu se termină nici în octombrie. E plin de români și mai ieftin decât în Mamaia
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce își dorește Gabriela, o tânără din Ucraina, care a așteptat 12 ore să se închine la moaștele Cuvioasei
Observatornews.ro
Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce își dorește Gabriela, o tânără din Ucraina, care a așteptat 12 ore să se închine la moaștele Cuvioasei
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI