Stela nu a clacat, nu a intrat în depresie și nici nu și-a plâns de milă, ci a mers mai departe pentru băiețelul și soțul ei. Aceasta a creat un cont de Instagram, Steps By Stela prin care ea încearcă să le arate tuturor că viața poate merge înainte.

„S-a întâmplat pe 7 iulie 2018. În ziua aceea îmi căutam haine prin magazine deoarece urma să fiu nașă. Nu reușeam să găsesc nimic și când am plecat spre casă, am oprit la Bucur Obor unde mă aștepta mama. Eram împreună cu copilul meu de 2 ani și jumătate, cu sora mea și cu fetițele ei. Am parcat regulamentar pe partea dreaptă a drumului și nici măcar nu am oprit motorul. Începuse să plouă și le-am zis copiilor și surorii mele să nu mai coboare și ei, cobor eu să-i pun bagajele mamei în portbagaj.

M-am asigurat în oglindă, și în cea de pe centru, și în cea retrovizoare, nu am văzut nimic și am deschis portiera câțiva centimetri cât să scot piciorul stâng afară, însă nu am apucat să îl pun jos. Cumva de pe banda 3 a venit o mașina cu super viteză și s-a izbit în portiera mea. Nu venea din spate și nu am avut cum să-l văd. Se pare că a pierdut controlul, a pus frână și a intrat în mine. Pe loc mi-a retezat piciorul între portieră și pragul mașinii. Mi-a rupt portiera și m-a trântit afară din mașină. A mai ricoșat și în alte două mașini. Șoferul era un tânăr de 20 și ceva de ani.

Eu nu am auzit și nu am văzut nimic, dar oricum intra în noi, nu aveam ce face. Însă m-am gândit că dacă ieșeam cu 2 secunde înainte din mașină, probabil că nu mai eram., a povestit Stela pentru life.ro.

Soțul i-a fost alături tot timpul, familia i-a ridicat moralul. „Am ieșit după o lună de zile din spital, în august, și abia în noiembrie am plecat în Anglia și am început procedura pentru protezare. Din august până în noiembrie am stat în cadru. Nu am folosit cârjele pentru că mi-a fost frică să nu cad.

Dar să-ți povestesc: când au vrut să-mi facă externarea, eu nu am vrut să merg acasă, voiam să mai stau în spital. Îmi era frică să nu iau contactul cu realitatea. În spital îmi era bine, sau așa mi se părea mie., spune Stela.

A plătit 15.000 de lire pentru o proteză performantă

Stela Bizdu a ajuns în Anglia pentru a-i fi fixată o proteză performantă pentru care a plătit 15.000 de lire. Indemnizația de handicap pe care o primește de la Stat este de nici 100 euro.

„Mi-au dat gradul II de handicap și o indemnizație de 375 de lei pe lună. Iar gradul de handicap nu e permanent. Când am fost în fața comisiei m-au întrebat dacă am de gând să-mi pun proteză și când am răspuns că da, au tras concluzia că nu am nevoie de însoțitor, deși eu nici la baie nu am intrat multă vreme fără Mihai. Puteam să cad oricând., a spus Stela pentru life.ro.

În ciuda situației înfiorătoare prin care a trecut și a problemelor pe care le are de înfruntat toată viața, Stela nu consideră că are un handicap și nu ascunde proteza.

„Înainte nu eram mulțumită de cum arătam, nici degetele de la picioare nu-mi plăceau, iar acum am învățat să mă iubesc așa cum sunt și să nu mai pun presiune pe mine. Nu-mi mai percep problema ca pe un handicap. Este o frumusește care mă diferențiază de restul. Sunt fericită și împăcată cu mine, spune Stela pentru Click!, citat de VIVA!.

„Privesc cu speranță, cu încredere, sunt conștientă de
fiecare ceas, de fiecare clipă și îmi prețuiesc viața mult mai mult ca înainte.
Am învățat să am răbdare, să mă mulțumesc cu ce am, să fac Rai din tot ce am și
faptul că am copilul aproape, mă face să nu mă mai întreb „de ce?.

Este cel mai mic rău care mi se putea întâmpla. Puteam să nu
mai fiu, iar copilul meu ar fi rămas fără mamă de la 2 ani și jumătate. Cred că
asta m-a ținut în viață și m-a întărit. M-am gândit la copilul meu și la soțul
meu, dar și la întreaga familie și la toți oamenii din jurul meu, chiar și
persoane care nu mă cunoșteau și care mi-au trimis o mulțime de mesaje de
susținere. Cred că psihicul meu tare de azi se datorează și acestor oameni.
Sunt de premisa că trebuie să ne trăim clipa. Eu mă bucur că am un copil, că am
un soț care are un suflet atât de mare și care m-a sprijinit atât de mult.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Am avut numai oameni pozitivi în jurul meu, numai oameni optimiști
care nu m-au privit ca pe un om cu handicap, ci ca pe aceeași Stela, declară
Stela Bizdu, potrivit sursei citate.

Urmărește-ne pe Google News