O situație incredibilă în România anului 2022. Într-un grajd de câțiva metri pătrați sunt nevoiți să trăiască o mamă și cei trei copii ai săi. Dragoș Bucur, Cristina Joia, Andra Marinescu și Alex Gavrilescu sunt pregătiți să schimbe destinul familiei greu încercate, diseară, de la 21:30, la „Visuri la cheie”.

„M-am renăscut a doua oară. Nu am crezut că vom fi noi norocoșii și că merităm ceva bun. Când a strigat, m-am simțit cea mai specială persoană de pe pământ”, va spune mama în momentul în care echipa va ajunge la ei. „Câți dintre noi reușesc să facă jocul ăsta al imaginației și să trăiască măcar în minte ideea că acasă e un grajd?!”, se va întreba Alex Gavrilescu.

intreaga-locuinta-a-familiei-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Femeia a ajuns să locuiască într-un fost grajd, după ce și-a făcut curaj, a luat copiii și l-a părăsit pe soțul abuziv. „M-a trimis să merg la spital, să fac întrerupere de sarcină, eu am zis că nu fac așa ceva și de atunci au început bătăile tot mai des”, va povesti ea. Însă a preferat să trăiască în astfel de condiții decât să mai rămână lângă bărbatul care îi făcea rău.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii votează de azi în primul tur al alegerilor prezidențiale
Recomandări
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii votează de azi în primul tur al alegerilor prezidențiale

Pentru copii, situația nu a fost deloc ușoară: „Băiatul cel mare nu voia să mai intre la cursurile online, strângeam salteaua, o puneam lângă perete. Îl luam pe cel mic în magazie și stăteam cu el pe frig. Era mai greu când aveau sport pentru că se vedea toată suprafața și spuneau că râd copiii de el”, povestește, îndurerată, mama despre perioada în care cei mici au învățat de acasă. 

Povestea impresionantă a unei mame și cei trei copii ai săi, care au trecut prin imposibil, diseară, de la 21:30, într-o ediție emoționantă „Visuri la cheie”.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Rușii declanșează războiul hibrid înainte de alegerile din România. ANCOM: sunt site-uri clonate și atacuri cibernetice
Adevarul.ro
Rușii declanșează războiul hibrid înainte de alegerile din România. ANCOM: sunt site-uri clonate și atacuri cibernetice
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Elle.ro
Celebrul actor a devenit TATĂ pentru a doua oară! PRIMELE declarații după ce a dezvăluit că s-a născut fetița lui: "Un bebeluș de nota 10."
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Argumentele experţilor care susţin că pozele publicate de Lasconi sunt false. SURSE: USR vrea să o dea afară din partid după primul tur
Observatornews.ro
Argumentele experţilor care susţin că pozele publicate de Lasconi sunt false. SURSE: USR vrea să o dea afară din partid după primul tur
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei
HOROSCOP
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI