„El e tata! S-a abonat la GOOD-FOOD.ro fără să îmi spună, în semn de sprijin şi încredere! Mi-a picat random la traseu în ziua a doua pentru că am facut sectorul 4. Nu l-am observat decât atunci când am ajuns la linia lui din desfăşurător…. şi tot drumul către el nu mă puteam gândi decât la mine copil şi la el în anii ăia”, scrie Cristian Hossu pe Facebook.
„Aveam 11 ani când tata şi-a pierdut jobul de inginer automatist în fizica nucleară. Erau anii de după Revoluţie, care nu au iertat pe nimeni. Ca soluţie în extremis, tata pleca în fiecare zi să vândă lucruri din uşa în uşă: azi pixuri, mâine cuţite, poimâine un joc de darts sau poate o lanternă. Marunţişuri de câţiva lei bucata. În fiecare zi altele, poate poate cumpăra cineva ceva.
Ţin şi acum minte scăunelul verde de la intrare, pe care tata se aşeza seara când venea acasă după o zi de muncă. Număra uşile la care a bătut, număra uşile care au deschis, număra pixurile vândute…,iar noi număram feliile de parizer. Daca erau mai mult de 6, avusese o zi bună.
Nu cred că am ştiut ca copil să-i mulţumesc îndeajuns. Poate nici ca adult…Tata a avut din naştere o deficienţă la picioare care i-a făcut toată viaţa mersul dificil şi dureros. Astăzi a fost şi un pic de mulţumesc din partea mea!
Jason, băieţelul meu are acum 8 ani. Sper să reuşesc să-l învăţ şi eu pe el perseverenţa, aşa cum eu am învăţat-o de la tata!
Iţi mulţumesc tata! Pentru tot!”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro