45 de kilometri de Craiova
Când au aflat, în urmă cu un an, că vor fi părinţi, soții Dilă au fost extrem de fericiți. În ograda lor săracă, situată într-o comună la 45 de kilometri de Craiova, urma să ajungă un suflet care să le alunge tristețea provocată de lipsurile care-i copleșeau. La început, sarcina Ionelei a evoluat bine, însă au apărut complicaţii şi femeia a fost dusă la spital. Medicii au operat-o de urgență, iar în 17 septembrie 2018 a venit pe lume, cu două luni mai devreme, micuțul Darius Gabriel.
Mama lui, despre care medicii au aflat că era infectată cu virusul HIV, a murit la scurt timp după nașterea copilului din cauza septicemiei.
„A ţinut ascunsă boala, nu ştiam că are SIDA. Am fost la analize şi eu, şi băiatul şi noi nu suntem bolnavi. Am rămas doar eu cu el, singuri. Nu ştiu încotro s-o apuc. Stau toată ziua cu el, din când în când mă mai ajută mama să pot să mă duc să muncesc prin sat„, povesteşte Gabriel Dilă, tatăl micuţului.
Nu s-a gândit nici o clipă să renunțe la copil, deşi nu știe cum să facă față singur nevoilor unui bebeluș. Și nici alte ajutoare nu are. Părinţii fostei sale soţii l-au lăsat de izbelişte, iar mama lui e foarte bătrână pentru a se putea baza că are grijă de copil toată ziua. Din fericire pentru el, Gabriel a primit ajutor de la oameni care i-au adus cele necesare creșterii unui copil.
„Am primit ajutoare de la mai multă lume de la Craiova. Ne-au adus mâncare, lapte praf pentru copil, haine şi multe alte lucruri„, spune tatăl micuţului.
Ajutor pentru lemne
Deşi sărbătorile de iarnă au fost triste din cauza morţii Ionelei, Gabriel spune că l-a avut pe Darius care să-i lumineze viața. Mai spune că au stat amândoi înghesuiţi în pat ca să-l încălzească pe micuț, în condițiile în care problema lor majoră este acum lipsa lemnelor.
„Nu am bani să cumpăr lemne şi am cerut ajutor pe la lume prin sat. Sper să ne ajute cineva pentru că deja am fost internaţi în spital, la Infecţioase, că bebele a răcit. Am făcut tratamentul şi am venit acasă, unde e frig. Îl îmbrac gros şi îl încălzesc la mine în braţe„, mai spune bărbatul.
Cine doreşte să fie alături de Darius şi Gabriel Dilă o poate face donând bani pentru lemne în contul RO 04BTRLRONCRT0468638401, deschis la Banca Transilvania pe numele Dilă Gabriel.
LATER EDIT: Pentru cei care și-au exprimat dorința de a ajuta această familie, numărul de telefon al tatălui este 0737 632 990.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro