Deși au recunoscut că deschiderea unui adăpost nu a făcut „niciodată parte din plan”, Cheryl Gaw și soțul ei au înființat în anul 2010, în Johannesburg, Pug Rescue South Africa.

Cei peste 2.500 de prieteni necuvântători fac parte din rasa Pug.

În prezent, adăpostul găzduiește aproape 200 de căței. Unii dintre ei au fost abandonați, alții bolnavi, iar mulți au fost lăsați de proprietari pentru că nu mai puteau avea grijă de ei.

Femeia a primit primul său cățel, un Pug, în anul 2008. Soțul ei, Malcom, a fost cel care i-a dăruit unul. La un moment dat, ea a fost întrebată de o persoană dacă ar fi interesată să aibă grijă pentru o perioadă de doi căței din rasa menționată.

În primul an, soții Gaw au avut grijă de 60 de animale și au ținut 19 în casa lor. 

„Sunt cunoscuți drept clovnii lumii canine și te pot face să râzi”, a declarat femeia. „Sunt doar o rasă uimitoare, adorabilă. Și întotdeauna ai păr pe tine”.

Conform acesteia, adăpostul trebuie să plătească aproape 40.000 de dolari pe an pentru servicii veterinare. De asemenea, Gaw a ținut să-i avertizeze pe viitorii stăpâni să își facă temele cu privire la această rasă și să încheie o asigurare bună pentru animale: „Veți avea nevoie de ea”.

Tamila Andreea Cristescu, fiica lui Radu Cristescu de la PSD, rechemată de Oana Țoiu de la Consulatul din New York și dată afară din MAE. Ce salariu avea
Recomandări
Tamila Andreea Cristescu, fiica lui Radu Cristescu de la PSD, rechemată de Oana Țoiu de la Consulatul din New York și dată afară din MAE. Ce salariu avea

Câinii din rasa Pug se pot confrunta cu probleme de respirație, dar și cu infecții la ochi și urechi.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.