La două săptămâni după ce cazul ei a făcut înconjurul lumii, iar imaginile au devenit virale, femeia de 32 de ani identificată doar după numele mic, Lauren, a decis să vorbească despre trauma prin care trecea în seara în care, pe jumătate dezbrăcată, bătea la ușile caselor, în speranța că va primi ajutor.

Astfel, ea a precizat – într-un interviu pentru Inside Edition – că s-a trezit în mijlocul nopții, în timp ce iubitul ei, Dennis Collins, era aplecat deasupra ei, în pat, și îi îndesa cârpe pe gură și îi legase capul cu bandă adezivă. Tânăra a mărturisit că bărbatul a legat-o cu bandă adezivă și a violat-o.

„Am adormit și m-am trezit la ceea ce părea un coșmar”, a declarat ea.

A reușit să fugă, doar atunci atunci când bărbatul s-a dus în bucătărie să își toarne ceva de băut, apoi a început să bată pe la ușile caselor din cartier, având încă legată bandă adezivă de mâini, care inițial a părut a fi o pereche de cătușe.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere o arătau pe femeie, pe jumătate dezbrăcată,  desculță și doar cu un tricou, sunând de mai multe ori la o ușă, înainte să se facă nevăzută.

Speriați, proprietarii caselor au raportat cazul la poliție, temându-se că tănâra era o victimă răpită sau violată. Un vecin a precizat pentru ABC News că dispărea înainte ca cineva să deschidă ușa de la intrare.

Poliția a reușit să o identifice pe tânără, câteva zile mai târziu, când au găsit în locuința ei trupul neînsuflețit al lui Collins, alături de un bilet de adio, în care îi spunea că nu a vrut să îi facă rău.

„Nu te-aș fi ucis, așa cum credeai tu. Îmi pare rău pentru ce am făcut și aș vrea să pot da timpul înapoi. Te iubesc, Dennis. Da, iubito, îmi pare rău”, i-a scris bărbatul.

Lauren a mai precizat că avea o relație cu Dennis Collins de doar patru luni, în momentul în care acesta a atacat-o, brusc, în timpul nopții. Cei doi locuiau împreună în Montgomery, lângă Houston.

„Avea privirea goală, m-a speriat teribil și am simțit atunci câ nu îl cunoșteam deloc. Îmi tot repetam în minte că nu pot să mor acolo, că Dumnezeu nu va lăsa ca lucrurile să se termine așa”, a spus ea.

Tânăra mai spune și că s-a simțit responsabilă pentru sinuciderea iubitului ei, care s-a împușcat, dar că nu regretă că a fugit în acea seară, deoarece acest lucru s-a dovedit i-a salvat viața.

Mai mult, crede ca și imaginile cu ea au avut un rol important în supreviețuirea sa. De altfel, bărbatul ar fi cedat, în urma videoclipului apărut la TV și în mediul virtual și a decis să își ia viața.

Dacă era prins, Collins ar fi fost acuzat de răpire, reținere ilegală și agresiune sexuală ca urmare a celui mai recent incident din august, dacă nu s-ar fi sinucis, a spus Poliția, care a dezvăluit că femeia a încercat să oprească și o mașină în trafic, dar șoferul acesteia nu a oprit la semnele ei.

Ulterior, s-a refugiat în casa unui prieten, apoi a apelat la sprijinul familiei sale din Dallas.

Biroul Sheriff din Montgomery a declarat că Dennis Collins a fost condamnat anterior pentru o tentativa de atac sexual împotriva unei prietene, în 2000. Dennis a sărit peste femeie și a sufocat-o în timp ce era gol.

El a fost condamnat, atunci, la 30 de zile de închisoare și cinci ani de probă.


Citește și: Noi dezvăluiri din noaptea în care au fost înjunghiați baschetbaliștii americani de la Brăila: „Johnson și Keyes au scăpat escaladând gardul pubului”

Ipoteză-șoc în cazul baschetbaliștilor americani înjunghiați la Brăila: „Parcă erau drogați! Oricum, beți erau”


 

Urmărește-ne pe Google News