6 comentariiCasa din Chitila în care a intrat preşedintele Klaus Iohannis în Ajunul Crăciunului din 2014 nu mai există. Proprietarul a demolat-o acum mulţi ani, cu planul de a ridica alta nouă în loc, dar o tragedie în familie i-a schimbat proiectul.
Acum, în locul curţii cu boltă de viţă şi a casei cu acoperiş de tablă, se zăresc doar ruine şi vegetaţie crescută haotic. Vecinii, doar cei mai în vârstă, îşi amintesc ca prin vis că aici a stat în chirie o familie cu patru copii. Trei băieţi şi o fată, Ana-Maria.
„Unul dintre zecile de mii de copii ai României”
„Eram la unchiul şi mătuşa mea, iar băieţii sunt verii mei. Mama lucra în Italia de când eram foarte mică, nici nu mergeam la şcoală”, povesteşte fata.
Pe Ana-Maria au anunţat-o, în acel decembrie 2014, angajaţii de la Primăria Chitila că va primi vizita şefului statului. Klaus Iohannis a venit, într-adevăr, însoţit de o delegaţie de oficiali, şi le-a dăruit celor patru copii câte o tabletă conectată la Internet.
Vizita a fost filmată de o persoană din anturajul preşedintelui, iar clipul video a fost postat pe pagina de Facebook a lui Klaus Iohannis, unde poate fi vizionat şi acum.
Filmuleţul e însoţit de următorul comentariu: „Ana-Maria are 14 ani și este unul dintre zecile de mii de copii ai României care trăiesc departe de părinții plecați la muncă în străinătate. Am vizitat-o la familia cu patru copii la care locuiește acum. M-am gândit că cel mai potrivit dar de Crăciun pentru ea ar fi să-și vadă mai des mama, măcar pe Skype. Vreau ca mandatul meu să ne aducă laolaltă pe toți: românii de acasă, românii din străinătate, românii care m-au votat, dar și românii care nu m-au votat, tineri, bătrâni și copii, cu toate bucuriile și încercările noastre. Crăciunul să fie semnul împăcării şi al unei națiuni unite și demne!”.
„M-am speriat puţin”
Ana-Maria are 22 de ani acum. „Nu cred că m-am schimbat deloc. Mă uitam la pozele de când eram mică şi mi se pare că am rămas, în mare parte, la fel”, spune ea.
Ţine minte că a avut emoţii mari atunci când s-a întâlnit cu preşedintele. „Îmi venea mereu să mă bâlbâi. Credeam că unchiul meu e cel mai înalt om din lume. Când l-am văzut pe preşedinte, cu două capete mai înalt decât unchiul, m-am speriat puţin. Avea şi vocea groasă, îmi cerea să spun acum, pe loc, ce are nevoie el să ştie, ca un profesor”.
Şi mai şocată a fost Ana-Maria să se vadă la televizor, „parcă nu-mi venea să cred că sunt eu”, după ce postarea lui Klaus Iohannis a făcut turul jurnalelor de ştiri.
Pe lângă cele patru tablete de la preşedinte, familia unde locuia Ana-Maria a primit şi un coş cu alimente din partea Primăriei Chitila. „Dulciuri, ulei, orez, un pui, care era cam vânăt”, îşi aminteşte fata.
„Pe vremea aceea, să ai o tabletă era o chestie. Nu avea oricine. Verii mei se jucau pe ele. Pe mine m-a ajutat să fiu, oarecum, mai aproape de maică-mea. Atât. În rest, câteva mici căutări pe Facebook, pe Google, pentru şcoală…” Trei ani a rezistat tableta cadou de la Cotroceni.
„La 15 ani, mi-am căutat de muncă”
Ana-Maria are o soră şi un frate, care şi ei au fost crescuţi în plasament la alte familii. „Mama ne-a spus că se duce să muncească în afară, să strângă bani, ca să poată să ne ia înapoi. Şi ne-a luat”, explică tânăra. Doar că mama s-a întors în ţară când copiii erau deja adolescenţi.
Aproape toată copilăria ei, Ana-Maria a avut-o pe mamă departe de ea. La un moment dat, când era în clasa a patra, fata a fost înscrisă la şcoală în Italia şi a făcut şi clasa a cincea acolo. „Dar apoi mama a luat o ţeapă, unde se angajase şi n-a mai avut bani. A trebuit să mă întorc în ţară”.
Cu câteva luni înaintea examenului de clasa a opta, Ana-Maria a suferit un accident: a fost lovită de o maşină, a avut piciorul fracturat şi a trebuit să fie operată. A luat până la urmă examenul, dar a ţinut cu greu legătura cu şcoala.
Mama ei era tot departe, unchiul şi mătuşa se pregăteau să emigreze în Germania. „La 15 ani, mi-am căutat de muncă, să mă întreţin. Primul meu loc de muncă a fost la Plaza Mall, la o firmă de curăţenie. Nu mi-am dorit să am o meserie anume. Ştiam că, dacă sunt sănătoasă, voi putea munci şi mă voi descurca în orice domeniu. Nu mi-am imaginat că o să-mi placă domeniul de casierie şi de a fi, într-un fel, lider de magazin”.
Doi „copii” cu doi copii
În paralel, Ana-Maria a absolvit zece clase, la fără frecvenţă. Visul ei e să aibă propriul magazin şi, în timpul liber, să urmeze cursuri de dans oriental. „Am fost solistă la corul şcolii, am şi voce, dar e greu să stai în faţă, pe scenă”, rememorează ea.
În prezent, e angajată a unui lanţ de supermarketuri şi se află în concediu postnatal. Are un băieţel de aproape doi ani şi, la mijlocul lui ianuarie, a mai născut un băieţel. Una dintre grijile ei de mămică e să nu sufere cel mare de gelozie şi să îl accepte pe mezin. Tatăl copiilor, Daniel, lucrează la o firmă de jocuri mecanice. S-au cunoscut pe Facebook, ambii, după dezamăgiri în dragoste. Vor să facă nuntă când îşi vor permite. Deocamdată, fac nopţi albe cu noul sugar.
Firavi, cu rucsace în spate şi ţinându-se de mână, Ana-Maria şi Daniel par doi liceeni ieşiţi de la ore. Locuiesc împreună cu mama fetei, care s-a întors de câtva timp în ţară şi lucrează la un azil de bătrâni. Locuiesc cu chirie. Din salariile lor, Daniel mărturiseşte că nu reuşesc să pună deoparte, să aibă de avans pentru credit de casă.
„Am încercat să pun un zâmbet pe faţa tuturor”
Ana-Maria susţine, însă, că vor găsi o soluţie. „Sunt convinsă că există mulţi alţi oameni mult mai amărâţi decât noi şi care merită ajutaţi”. Vorbeşte cu drag despre locul ei de muncă, despre colegii şi şefii ei, care au avut răbdare şi „au ştiut cum să-mi explice, pas cu pas, cum să mă-nveţe, şi-atunci, văzând că eu fac progrese, au considerat că pot să merg la un alt nivel, mult mai sus, într-un timp mult mai scurt decât alţi colegi care erau acolo şi lucrau acolo de ani de zile”.
Într-o zi din decembrie trecut, Ana-Maria povesteşte cum s-a trezit cu un „vibe bun”, a mers la serviciu şi „toată ziua am încercat să pun măcar un zâmbet pe faţa celor care intrau în magazin. Şi am reuşit”. Din felul cum se exprimă, cum își urmărește ideile, îţi dai seama că Ana-Maria ar fi putut urma studii universitare. Poate chiar ar fi strălucit. Nu vom şti niciodată.
Judecăţile retrospective sunt înşelătoare. Tânăra de 22 ani vorbeşte despre experienţa ei de mamă cu o altfel de voce, visătoare şi plină de căldură. „Mi-am dat seama că ştiu ce trebuie făcut, cum să mă port cu copilul, fără să fi fost învăţată. Pur şi simplu. Într-o anume situaţie, mă gândeam cum ar trebui să procedez, făceam aşa şi vedeam că era bine. La maternitate, femeile din salon, mai mari decât mine, îmi cereau sfatul. Îmi dădeau bebeluşii lor, să-i bat pe spate ca să râgâie. Se mirau: cum de al meu râgâie şi ai lor nu?”.
Planuri de Germania
Pe viitor, când copiii vor creşte un pic, Ana-Maria şi Daniel vor să plece şi ei în Germania. Acolo s-au stabilit deja unchiul şi mătuşa din Chitila şi unul dintre verişori. „Germania pare cea mai bună ţară, în termeni de câştiguri din muncă”, spune Daniel. „Adică să înţelegi ceva din salariu. Pentru copii, spitale, şcoli, tot ce trebuie”.
De votat, nici Ana-Maria, nici Daniel nu votează. „Pentru că mă tem să nu fiu dezamăgită că n-a făcut ce-a promis cel pe care îl votez”.
Uitându-se în urmă, Ana-Maria spune că se aștepta mai mult de la președintele Klaus Iohannis. Ce i-ar fi spus în plus? „Probabil i-aș fi spus să ducă ţara pe alte culmi. Să nu facă diferenţe între oameni, că unii sunt mai săraci şi alţii sunt mai bogaţi. Să-i trateze pe toţi în mod egal”.
Nici nu doreşte să-i ceară ceva anume. Daniel îşi face însă curaj şi propune ca, „din cele şase, şapte case pe care le are dumnealui, să ne dea şi nouă una. Avem doi copii, ne-ar fi de mare ajutor”. „Da, ne-ar fi de ajutor şi ar fi cel mai bun exemplu pentru un preşedinte”, îl completează Ana-Maria.
Mână în mână, intră în primăria de sector să-şi declare al doilea copil. Apoi, palizi de oboseală, dau o tură prin parc, să-şi amintească de vremurile când erau nu lipsiţi de grijii, doar cu griji ceva mai puţine.