REPORTAJ/ Doi frați basarabeni, unul jurist și altul programator, au renunțat la meserii și s-au făcut clovni.”Ne place să vedem oameni veseli!”

Fratele mai mare, Petru, în vârstă de 28 de ani, mai îmbracă şi haina de clovn şi devine atracţia principală la petrecerile pentru copii. Deşi a terminat Facultatea de Drept la Chişinău, Petru a lăsat meseria de jurist pentru cea de clovn sau mim, fiindcă îi place mult mai mult să vadă oameni veseli în jurul lui. Mai ales copii.

„Spre marea mea uimire, n-am planificat niciodată să fac Facultatea de Drept. Scopul meu era unul tare simplu şi tare important pe atunci: să ajung la locurile de la buget ca să nu pun părinţii la cheltuială. Pentru că suntem trei fraţi, am zis să fiu fratele cel mai mare şi cu responsabilitatea cea mai înaltă. Scopul meu era să ajung  la buget, indiferent la ce facultate“, a spus Petru.  

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

A terminat facultatea, a făcut şi master în drept internaţional şi a activat vreo trei ani ca jurist. Însă a considerat că nu i se potriveşte prea bine meseria.

Recomandări

Inspectoratul de Stat în Construcții, cuibul protejaților de partid. Cine conduce instituția și pe ce filieră a ajuns în funcție

::placeholdeR–>

Aşa a ajuns să îmbrace haina de clown şi să organizeze evenimente pentru copii sub numele de „Căpşoonel“. Când a început să aibă priză la public şi era căutat tot mai des, a înţeles că acesta e drumul pe care trebuie să-l urmeze. Primii paşi în actorie i-a făcut datorită mamei sale, profesoară de limba şi literatura rusă, pasionată de literatură şi artă. Ea este cea care le-a insuflat dragostea pentru artă în general.

::placeholdeR–>

„Voi fi în acest domeniu atât cât voi rezista să ofer sinceritate şi dragoste “

În Republica Moldova, Petru se implică în tot felul de activităţi de voluntariat, caritabile şi proiecte civice. „De exemplu, în curând voi fi coordonator local pentru alegeri locale anticipate pentru primărie, în anumite localităţi. Eu voi coordona un grup de tineri, vom merge prin localităţi să informăm cetăţenii de ce trebuie să participe activ la vot şi de ce trebuie să fie preocupat de problemele comunităţii în care trăiesc“.

Recomandări

Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”

Spune că cel mai mult îi place să facă ceea ce aduce satisfacţie celor dragi lui. „Dacă îi văd fericiţi şi împliniţi, parcă contribuţia asta îmi dă şi mie o doză de împlinire“, mai spune el.

În 2015, a venit pe lume băieţelul lui, Codrin „file de poveste“ cum îi place să-i spună, apoi, în acelaşi an, a lansat şi prima lui carte de poezii „Suflet pe altar“. A mai lansat apoi o carte de poezii, în colaborare cu un preot, „o cărţulie – rugăciune“ pentru copii, bazată pe cele 12 sărbători creştine. Acum se gândeşte să scrie o nouă carte de poezii tot pentru copii, dar fără tentă religioasă, precum şi un volum împreună cu soţia sa, Valentina, care scrie şi ea poezii.

„Am fost într-un moment de cotitură şi, fiind implicat în fel de fel de proiecte, îmi era foarte dificil să hotărăsc ce să fac. Am venit în Chişinău din orăşelul Făleşti, care e la 50 de kilometri de Iaşi, mai aproape de Iaşi decât de Chişinău. Chişinăul era oraş mare, străin pentru mine, şi, într-un moment de căutări, am încercat în foarte multe domenii. Am aruncat undiţe în diferite domenii, civic, social, juridic, actorie, fotografie, iar până la urmă am întâlnit un om care şi-a pus amprenta în determinarea mea. Undiţele pe care le arunci, peştele care cade în plasă până la urmă este cel la care nu te aştepţi. Dar efortul pe care îl depui ca să îl prinzi, uite că se merită.  De la domeniul juridic am prins până la urmă domeniul artei“, povesteşte el.

Spune că lucrul cu copiii e o artă, pentru că ei apreciază sinceritatea şi pentru asta te preţuiesc.

Recomandări

Putin e „ca bunicul meu care se îmbată la o petrecere de familie și îi deranjează pe toți”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (III)

::placeholdeR–>

Îşi doreşte să facă şi un film „despre istoria ascunsă a celor care au făcut istoria“, despre cei care au stat în spatele marilor personaje istorice precum Nicolae Titulescu sau generalul Ioan Antonescu, despre iubitele, soţiile, amantele, sfetnicii şi cei care i-au motivat în cele din urmă.

Rebelul familiei

Fratele lui, Alexandru, în vârstă de 27 de ani, este rebelul familiei, un răzvrătit căruia nu i-a plăcut niciodată să facă ceva „la comandă“ şi care condamnă sistemul sovietic.  De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care a renunţat de două ori la facultate. La fel ca fratele său mai mare, şi el iubeşte arta. A început de mic cu poezia, prima lui dragoste, apoi a învăţat muzică şi teatru. Acum este tatăl a doi copii, Amira Alexandra – un an şi jumătate şi Marius – trei ani, motiv pentru care a cam renunţat la artă şi s-a apucat de afaceri.

El a făcut liceul în România, la Moineşti, matematică-informatică, dar după ce l-a terminat s-a întors acasă, în Basarabia.

„M-am întors acasă şi am vrut să fac Medicină, dar cu o medie de 9.93, într-o ţară neghioabă, n-am intrat la buget şi am trecut la Drept. Am făcut un an, apoi am lăsat-o pentru că m-am enervat pe profesori. Eu eram persoana care merge pe ceea ce cunoaşte. La noi e tendinţa asta sovietică de a asculta pe cei mai bătrâni pentru că ei ştiu, că ei au trecut prin viaţă. Dar noi trăim într-o altă epocă şi altă lume. Dacă cineva îmi spune că pentru o notă mare trebuie să dau ceva la profesori, e ca şi când ai pune la un taur ceva roşu în faţă. Exact aia. Din principiu am plecat. Şi am zis, gata, s-a terminat cu Dreptul meu. Am făcut un an şi m-am lăsat, apoi m-am întors şi am mai făcut doi ani şi iar am lăsat facultatea. Nu mi-am dat licenţa şi nici nu am de gând“, spune Alexandru sau Sasha, cum îi spun prietenii.

El critică dur sistemul de învăţământ din Republica Moldova şi spune că cea mai mare greşeală pe care a făcut-o a fost aceea de a pleca din România.

„Dacă aş mai face facultate, aş face-o, numai nu la noi în Moldova. Cât am învăţat în România a fost perfect. Adică e ceva total diferit faţă de şcoala care se face la noi, în primul rând nivelul de cunoştinţe pe care îl acumulezi e cu mult superior. La şcolile private din Moldova într-adevăr se face şcoală şi au profesori buni, dar dacă e să luăm la nivel de localitate, de sate, acolo e jale. Cea mai mare prostie pe care am făcut-o a fost să mă întorc în ţară“, mărturiseşte el.

În timpul şcolii, mergea la olimpiade, atât la literatură, cât şi la ştiinţe reale. Este olimpic la biologie şi fizică. Scria poezii „până peste cap“, a învăţat să cânte la acordeon şi chitară, făcea teatru… În Moldova, s-a implicat în proiecte sociale, a lucrat ca designer publicitar, programator… „tot ce merge, dar câte puţin, din bucăţele, ba acolo, ba acolo“. Dar totul s-a schimbat după ce a lăsat facultatea şi a devenit tată.

„Fratele meu ştie foarte bine cât de mult ne luam peste degeţele ca să colorăm frumos şi să nu ieşim din ramă. Până la urmă fratele meu a urmat nişte cursuri de muzică, iar eu de pictură, dar niciodată nu m-am gândit că lecţiile acestea de pictură o să-mi prindă bine cândva“, a mai spus Petru, care acum face pictură pe burticile viitoarelor mămici, pe feţele copiilor şi îşi pictează singur masca de clovn sau pe cea de mim.

Alexandru, care acum este administrator la o firmă de montaj sisteme de supraveghere şi se ocupă şi de partea de IT, unde munceşte mai bine de 15 ore pe zi,  spune că munca alături de fratele său e „o relaxare a minţii“.

 „Vocaţia asta de a lucra cu copiii a fost o descoperire înainte de a deveni eu însumi tată. Mergeam la evenimente şi erau părinţi care mă întrebau, «Mă, tu aşa bine te descurci cu ei, că am senzaţia că acasă ai vreo trei copii». Cam puneau sare pe rană, pentru că nu aveam niciunul. Spre marea mea bucurie, până la urmă s-a realizat, pentru că acum am unul şi nu are cine să îmi mai scoată ochii că nu am copii acasă. Codrin «file din poveste», care acum are doi anişori, s-a născut în ziua când marele Eminescu a plecat în eternitate, 15 iunie. E un nume românesc care merită să fie purtat“, spune el râzând.

„Tu trebuie să vii să îţi faci rolul. Altfel nu se poate“

Acum, Petru şi Sasha merg împreună la evenimente pentru copii, botezuri, nunţi sau cumetrii în Moldova şi România. Îşi iau mai mereu şi familiile cu ei, iar soţiile lor, Valentina şi Carolina, intră şi ele în poveste, atunci când e nevoie.

„Cum te prind la o minciunică, i-ai cam pierdut, pentru că ei au nevoie să creadă într-o poveste.  E dificil să lucrezi cu copiii de azi pentru că şi ceea ce văd ei acasă e diferit şi problemele sociale influenţează şi trebuie să ne adaptăm în permanenţă. Cred că cea mai importantă e amintirea pe care i-o provoacă prezenţa ta. Până şi lucrul cu copiii e o artă. Pot să merg pe stradă şi nemachiat, nevopsit, necolorat şi să aud copii că strigă după mine «Căpşoonel, Căpşoonel». Voi fi în acest domeniu atâta timp cât voi rezista să ofer sinceritate şi dragoste. În momentul în care o să calc strâmb, automat nu mai stau ca marii noştrii guvernanţi până când sărmana lume suferă. O să o fac atâta timp cât o să am plăcere şi dragoste. Ăsta e un motto al vieţii mele: «Nu îmi place, nici nu mă apuc!»“, a adăugat Petru.

Petru spune că mai sunt copii care se tem de clovni, mai degrabă din cauza filmelor de groază din America, unde clovnul este prezentat ca un personaj hidos, malefic.

„Am lăsat şi muzica şi tot şi am trecut la familie. Am lăsat tot ce ţine de artă deoparte şi am trecut la afaceri“, spune el.  

„Şi din când în când fratele mai mare îl implică în acte culturale ca să nu uite de tot ce înseamnă arta“, îl completează Petru.

Despre soţiile lor, care se ocupă de creşterea şi educarea copiilor, Petru spune că sunt „acei îngeri şi demoni din spate, acei critici susţinători care analizează foarte atent ce facem noi.  Şi pe alocuri se implică“.

Petru şi Sasha mai au un frate mai mic, Valeriu (22 de ani), care a făcut studiile la Ploieşti, Petrol şi Gaze naturale, iar acum e în Germania.

„În momentul în care ieşi din casă la ora 6 dimineaţa şi faci vreo 300 de kilometri într-o direcţie şi vii acasă la 2-3 noaptea, mai ai nevoie şi de relaxare“.

Au totuşi un mare regret legat de graniţele care despart România cea Mare.

„Indiferent ce ai acasă şi în suflet, tu trebuie să vii să îţi faci rolul. Altfel nu se poate. Ori intri în rol, ori nu îl joci deloc. Pentru că este o dedicare. O depunere de suflet. Şi dacă tu nu o faci cum trebuie, nici nu iese ce trebuie. Tot ce e legat de artă înseamnă efort şi mult mult suflet. Prin asta încercăm să cucerim inimi şi să creăm amintiri frumoase şi emoţii plăcute“, a adăugat Petru.

Sursa Foto: George Grădinaru

Citește și: EXCLUSIV Povestea copilului salvat acum zece ani din puț la Vidra. Dumnezeu i-a dat a doua viață, părinții i-au distrus-o | VIDEO

Urmărește-ne pe Google News