ComenteazăMihaela a povestit că a avut o copilărie „plină de lipsuri, neajunsuri, violență și multă tristețe”, notează rotalianul.
„M-am născut cu 37 de ani în urmă, într-o comună din județul Bacău, sunt cea mai mare dintre 9 frați, o familie foarte săracă. Nu îmi face plăcere să îmi amintesc de copilărie, deoarece nu îmi amintesc decât munca, lipsurile, neajunsurile, violența și multă tristețe. Anii mei de școală au fost un coșmar, cu un tată violent, bețiv, ne lua la bătaie noaptea, ne dădea afară, în zăpadă, desculți, o bătea pe mama zilnic”, a mărturisit tânăra.
Băcăuanca spune că, din cauza sărăciei, a făcut mari sacrificii pentru a termina liceul.
„Mergeam zilnic 12 kilometri pe jos, deseori chiar flămândă, și pe iernile cele mai grele, cu viscol, zăpezi, ploi și vânt. Erau zile când eram doar 2, 3 copii în clasă, însă eu eram mereu prezentă, deoarece singurul loc unde puteam să mai învăț câte ceva era la școală, acasă nu aveam timp, trebuia să o ajut pe mama la treburile casei”, a povestit ea, despre greutățile pe care le-a avut în adolescență.
După ce a terminat liceul, s-a angajat la o fabrică de confecții din Focșani și s-a bucurat că, astfel, își putea ajuta familia.
„Aveam 21 de ani când l-am cunoscut pe bărbatul cu care m-am și căsătorit și imediat după nuntă plecam în Italia, cu dorința de a ne construi un viitor mai bun. Mai întâi a venit el, după 2 luni mi-a găsit și mie un loc de muncă, care m-a ajutat să vin și eu. Primul meu loc de muncă în Italia a fost ca îngrijitoare de bătrâni, trebuia să am grijă de două femei în vârstă, dintre care una era în căruț și cu cealaltă dormeam în pat. La 21 de ani eram badantă pentru doar 400 de euro pe lună, însă atunci nu prea aveam de ales, nu știam limba italiană și nu cunoșteam pe nimeni în Italia”, a precizat Mihaela.
Tinerei îi era gândul mereu la frații ei rămași în țară pe care i-a ajutat, cum a putut, din banii agonisiți în străinătate.
„Aveam un frate bolnav de ciroză hepatică, ce ulterior a murit după chinuri groaznice, umblând din spital în spital. Cei 400 de euro pe care îi câștigam eu erau puțini. Trebuia să îl ajut și pe soț ca să își plătească datoriile, să le trimit și celor rămași acasă, să mai am și pentru mine, dar făceam tot posibilul să am pentru fiecare”, a spus românca care a plecat să muncească în Italia.
Ambițioasă, Mihaela stătea și noaptea să învețe limba italiană cât mai repede penru a-și putea găsi un loc de muncă mai bine plătit.
„Îmi doream să schimb lucrul cât mai repede, să stau cu soțul meu, dar nu puteam să îmi permit asta, el nu muncea tot timpul, bani nu aveam, nu aveam nici măcar celular, primul celular mi l-am cumpărat la primul salariu din Italia, și acela mi l-au furat în metrou, la Roma, după o săptămână. Însă Dumnezeu a ținut mereu cu mine, în ziua în care mi-au furat telefonul am găsit un inel de aur pe stradă, l-am vândut și cu banii mi-am cumpărat cel mai ieftin celular pe care l-am găsit”, a mărturisit românca.
„Când am început cât de cât să stăpânesc limba, după vreo 2 luni, am început să caut altceva de muncă, întrebam lumea pe stradă dacă are nevoie la curățenie, mă gândeam că totuși era ceva mai bun, nu am căutat mult și am găsit. Într-o zi l-am oprit pe un bătrân și l-am întrebat dacă dumnealui cunoștea pe cineva care ar fi avut nevoie de o femeie la curățenie, la care el s-a uitat foarte mirat la mine și mi-a spus: „Așteaptă puțin să o sun pe soția mea, chiar noi căutăm o persoană, avem nevoie în fiecare zi, inclusiv sâmbăta”
„Și așa, de la 400 de euro pe lună, în scurt timp câștigam peste 1.000 de euro. Și dacă nu-mi căutam singură binele ăsta, nimeni nu venea să mi-l ofere la ușă! În scurt timp mi-am adus mai mulți frați în Italia, ajutându-i cu locuri de muncă, bani și tot ce aveau nevoie pentru a-și construi și ei un viitor”
Pentru Mihaela a urmat o altă perioadă grea, după ce a născut.
„Când s-a născut fetița, soțul meu rămăsese fără muncă, iar eu a trebuit să reîncep munca devreme, când fetița avea doar o lună. Mergeam 2, 3 ore la curățenie, mă întorceam să alăptez și din nou la muncă, munceam și plângeam, acele momente au fost cele mai grele din viața mea. Aș fi putut să împrumut bani sau să cad drept milă pe spatele altora, sau să merg pe la servicii sociale, dar eu am o mare demnitate, îmi place să îmi câștig existența cu demnitate și muncind. Nu ne permiteam să stăm acasă amândoi, cumpărasem casă aici, aveam rată la bancă, datorii de plătit, el nu găsea de muncă și așa până când fetița a împlinit 5 luni, soțul a reînceput munca, iar fetița am dus-o la creșă particulară”, a precizat ea.
Pentru că era convinsă că poate mai mult, Mihaela Parlac s-a înscris într-o companie de distribuție produse din aloe vera. Alegerea i-a schimbat viața.
„În cadrul companiei respective am găsit o nouă familie, am găsit căldura aceea familiară, prietenoasă, pe care eu o căutam, m-am regăsit pe mine acolo, din mai multe puncte de vedere. Compania pentru care lucrez acum îmi oferă ceea ce nimeni nu mi-a oferit până acum, pentru mine munca nu înseamnă să mergi într-un loc unde să câștigi bani și gata, munca pentru mine înseamnă să faci ceea ce îți place și să te regasești în ceea ce faci.
Nu am scris povestea mea ca să impresionez pe cineva, nu îmi place să mă victimizez, dimpotrivă, urăsc acest lucru, însă am scris-o în ideea că poate să ajute pe cineva, care se regăsește în cele trăite de mine dar nu găsește curajul de a-și lua viața în propriile mâini .
Știu ce înseamnă să îți dorești și să nu ai, să nu ai posibilități, să fii discriminat, să cauți de muncă ceva mai bun și să nu găsești, știu ce înseamnă să fii nevoit să te mulțumești pentru că altfel nu ai de ales, știu, pentru că le-am trăit și eu toate astea.
Acum mă simt un alt om, investesc zilnic în mine, în curând îmi voi relua studiile și îmi voi urma visele. Fiecare are o poveste de viață deosebită, însă a mea este specială pentru că este trăită de mine”, a conchis Mihaela Parlac.
sursă foto: Facebook
Citește și VIDEO/ Voiau să se lase de școală, dar acum sunt premianți. 15 copii pregătiți într-un after-school social, mai buni decât alți 33.000 de elevi înscriși la o competiție națională