La îndrumarea tatălui său, fost boxeur de performanță, și apoi antrenor de box, atleta s-a îndreptat către sport la vârsta de 8 ani, iar la 11 ani a început să practice atletismul, sport pe care îl urmează și în prezent. Perseverența, ambiția și determinarea sunt trasaturi pe care le-a moștenit de la tatăl său.
Atleta a debutat în sport la Botoșani, orașul în care s-a născut
“Tatal meu a venit cu mine la primul concurs. Mă susținea de pe margine; era un om foarte săritor, motivat, toată lumea își dorea să stea lânga el. Nu știa la ce sa se astepte de la mine pentru ca nu ma văzuse niciodată pe pistă; era primul meu concurs. Când a văzut că din start am plecat prima, lăsându-mi adversarele cu mult în spate, a fost șocat. A aruncat lucrurile pe care le avea în brațe și a început să scandeze, să mă încurajeze … vorbea și cu mama la telefon, care mă îmbărbăta si ea. A fost șocat de rezultatul obtinut de mine, s-a bucurat nespus si m-a sustinut foarte mult”, spune Andreea Arsine.
Relația cu tatăl ei a fost una strânsă. „Pe mine m-au ajutat anii în care am stat lângă el, pentru că m-a educat într-un mod foarte riguros, încât să mă pot descurca singura. De fapt, el a fost puterea mea întotdeauna. De mică l-am admirat, am spus-o și o sa o spun mereu: a fost o onoare să îl am părinte pe el, tatăl meu. A fost mereu corect și cerebral iar eu nu am putut vreodata să îi greșesc, mi-a fost rușine să greșesc față de el. Mai mult de 3 zile n-am putut sa stăm suparați niciodată. Când am hotărât să plec în Bucuresti, tata nu m-a descurajat, pentru că el m-a educat să fiu puternică, independenta. Cu toate acestea, când am plecat, pentru prima oara la Bucuresti, l-am văzut plângând. Când l-am văzut cu lacrimi în ochi mi s-a rupt sufletul” a spus atleta.
„Pentru mine moartea tatalui meu a fost cea mai grea încercare, m-a transformat ca om. Șocul a fost foarte mare”, spune Andreea Arsine.
Citește și
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro