13138888_1026185907468660_3177188305625815919_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Președintele povestește în cartea sa, ”Pas cu Pas”, cum a cunoscut-o pe soția sa.

”Tot în timpul facultății am cunoscut-o și pe soția mea, Carmen, dar în vechiul cerc de prieteni. A fost invitată de prieteni de-ai noștri care au rămas în Sibiu. Ne-am plăcut, pur și simplu, iar chimia dintre noi depășește orice descriere”, scria șeful statului în carte.

”Arta nu este de a te îndrăgosti ci de a menține dragostea vie pentru mult timp”

El mai spunea că este foarte ușor ca doi oameni să se placă și să se îndrăgostească. ”A durat mult până ne-am căsătorit. Ne-am cunoscut la 22 de ani  și ne-am căsătorit pe la 29 de ani. Am trecut de pragul de 25 de ani de când suntem căsătoriți și acum cred că pot să spun că arta nu este de a te îndrăgosti ci de a menține dragostea vie pentru mult timp”, spunea președintele.

Carmen Iohannis s-a ferit de lumina reflectoarelor  atunci când soţul ei a ajuns primarul Sibiului şi apoi, preşedintele României.  În rarele ei apariţii publice a impresionat însă prin eleganţă şi discreţie.

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare
Recomandări
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare

Când a ajuns președinte, Klaus Iohannis a fost întrebat dacă soţia sa va rămâne la Sibiu sau îşi va muta serviciul în Bucureşti. Șeful statului spunea, atunci, că va exista o perioadă de tranziţie.

”Va exista o perioadă de trecere, dar am discutat chestiunea şi mă va însoţi. Îşi doreşte să se implice alături de mine în rezolvarea unor probleme care ţin de Primă Doamnă”, afirma șeful statului.

Deaspre soția sa, Klaus Iohannis scria în cartea sa că îl sprijină 100% în  toate proiectele politice.

”Cred că niciun politician nu poate să facă o treabă bună, dacă nu are sprijinul total al familiei. Viața noastră privată, atât cât e, nu are nimic extravagant, nimic spectaculos. Concediile ni e planificăm împreună și mergem impreună peste tot. În concediu fac de toate, ca omul: depinde de perioadă, de program și de ceea ce stabilim împreună, eu cu soția”, povestea șeful statului.

Președintele mai mărturisea în cartea sa că nu a fost niciodată un ”amator de ieșiri în oraș”. ”În Sibiu merg rareori la restaurant, de obicei în ocazii speciale și numai acolo unde îmi permit regulile de protocol. Însă am apreciat mereu mâncarea bună. Nu am gătit niciodată, cred în diviziunea muncii: unii oameni se pricep la gătit, pe când alții se pricep mai mult la precierea mâncării”, spunea Iohannis.

Partidul Recorder. Partidul Nordis. Marele secret: de fapt, nimeni nu vrea să schimbe nimic
Recomandări
Partidul Recorder. Partidul Nordis. Marele secret: de fapt, nimeni nu vrea să schimbe nimic

Președintele a fost fumător. El povetea că la un moment dat fuma și două pachete de țigări pe zi, iar din momentul în care s-a lăsat de fumat, nu mai suportă nici măcar fumult de țigară.

Despre pasiunile sale, Klaus Iohannis spune că îi place să lucreze în grădină. Iar de sport s-a apucat târziu, însă este un pasionat al tenisului. Și al plimbărilor cu bicicleta.

Prima Doamnă iubește teatrul, adoră să cânte la pian, este pasionată de modă şi nu se fereşte să intre în bucătărie.

Carmen a fost şi motivul pentru care Klaus Iohannis nu şi-a urmat părinţii, ce au emigrat în Germania. ”Va fi alături de mine, va avea şi apariţii publice, va fi o primă doamnă! Ştie foarte bine când este cazul să participe la evenimentele publice şi pot să vă spun că are o prestaţie excepţională când o face”, a spus Klaus Iohannis în urmă cu ceva timp.

Carmen Iohannis este profesoară și una extrem de iubită de elevii ei. La deschiderea anului școlar 2017 – 2018, soția președintelui Klaus Iohannis a fost întâmpinată buchete de flori și a făcut selfie-uri cu tinerii.

Cei doi pleacă în vacanțe și le place să facă drumeții prin țară. În februarie, președintele s-a aflat într-o vizită privată în Republica Federală Germania și Regatul Spaniei.  Președintele Klaus Iohannis a fost surprins atunci la Munchen, împreună cu soția sa, Carmen Iohannis.

Milionarul Dorel Tamaș, urmărit internațional timp de 13 ani, a scăpat de închisoare prin prescriere. Unde s-ar fi ascuns în acest timp
Recomandări
Milionarul Dorel Tamaș, urmărit internațional timp de 13 ani, a scăpat de închisoare prin prescriere. Unde s-ar fi ascuns în acest timp

Citește și: O va demite Klaus Iohannis pe Kovesi? Ce spune psihologul Libertatea despre variantele pe care președintele le are la dispoziție

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Cum să ai căldură în casă fără centrală termică. Metoda pe care tot mai multe persoane o folosesc
FANATIK.RO
Cum să ai căldură în casă fără centrală termică. Metoda pe care tot mai multe persoane o folosesc
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o ţară scumpă"
Observatornews.ro
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o ţară scumpă"
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI