Mamoudou Gassama a devenit, în câteva ore, una dintre cele mai cunoscut persoane din Franța, după ce înregistrarea cu momentul în care salvează un copil a avut peste două milioane de vizualizări pe internet.
Cu mâinile goale, fără nicio măsură de siguranță, el a escaladat o clădire, până la etajul patru, pentru a salva un bebeluș lăsat nesupravegheat și ajuns pe balustrada blocului. Tatăl micuțului este acum anchetat pentru fapta sa, în timp Mamoudou Gassama a devenit celebru în Franța.
El a fost lăudat mai întâi de primărița Parisului, Anne Hidalgo, care i-a promis că îl va ajuta să se stabilească în Franța. A urmat apoi poate cea mai importantă întâlnire din viața tânărului. A fost primit la Palatul Elysee de către președintele Emmanuel Macron.
Fapta lui Mamoudou Gassama a impresionat Franța, la fel ca și trecutul său. Tânărul este un imigrant ilegal din țara africană Mali, o fostă colonie frnaceză. De acolo, el a decis să plece la Paris, însă nu a oferit detalii despre călătoria sa. Cert este că a ajuns în Franța anul trecut, fără niciun document.
Acum, el va primi și cetățenia franceză pentru „merite excepționale”. El se numără însă printre cei norocoși, căci în 2017 doar cinci persoane au primit cetățenia franceză pentru „merite excepționale” sau pentru „un serviciu adus comunității”, potrivit unei statistici a Ministerului francez de Interne.
Mamoudou Gassama, al doilea tânăr din Mali care impresionează Franța
Mamoudou Gassama este al doilea imigrant din Mali care este considerat erou în Franța. În ianuarie 2015, în timpul atacului terorist de la supermarketul evreiesc, un tânăr angajat, tot din Mali, a salvat viața a șase ostatici, după ce i-a ascuns într-un loc secret din magazin. Două săptămâni mai târziu, acesta a devenit cetățean francez, după ce a încercat ani de zile să obțină acest statut.
CITEȘTE ȘI: Video EXCLUSIV/ Iuliana Luciu a anunțat când va deveni mamă! ”Voi avea copil după ce mă mărit”